Duster rupt în două pe autostrada A7 din Franța

Un accident rutier grav a avut loc vineri, 30 ianuarie, pe autostrada A7, în zona localității Donzère, la sud de Montélimar, în departamentul Drôme din Franța. Două femei, în vârstă de 78 și 79 de ani, și-au pierdut viața în urma coliziunii dintre autoturismul lor și un camion.

Accidentul s-a produs în jurul orei 23.00, pe sensul de mers Sud–Nord. Autoturismul, o Dacia Duster, era oprit pe banda din dreapta a autostrăzii când a fost lovit din spate de un camion de mare tonaj.

Șoferul camionului, surprins de prezența mașinii pe carosabil, nu a mai putut evita impactul.

Dusterul oprit pe marginea autostrăzii a fost lovit din spate de un camion. Sursa foto: Escadrila departamentală de control al traficului din Drôme
Dusterul oprit pe marginea autostrăzii a fost lovit din spate de un camion. Sursa foto: Escadrila departamentală de control al traficului din Drôme

Două surori au murit pe loc

Victimele erau două surori care locuiau împreună în localitatea Saint-Péray și, potrivit informațiilor publicate de France Bleu, femeile se întorceau de la o înmormântare.

Impactul a fost devastator. În ciuda intervenției rapide a aproximativ 15 pompieri mobilizați la locul accidentului, pentru cele două surori nu s-a mai putut face nimic, fiind declarate decedate.

Șoferul de TIR, în stare de șoc

Camionagiul, un tânăr de 26 de ani, transporta fructe și legume în momentul accidentului. El a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spitalul din Montélimar, în stare de șoc. Potrivit autorităților, bărbatul urmează să fie audiat de jandarmi după externare, fără a fi plasat în custodie.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia, în special motivele pentru care Dusterul era oprit pe marginea din dreapta a autostrăzii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (4)
Avatar comentarii

CarinaO 02.02.2026, 15:25

Sa dai pe mana unui mucos un camion, e crima cu premeditare. Astia, de peste tot din lume, cu 5% exceptii, sunt toti cu capu`n nori sau in telefoane. Ar trebui sa fie lege sa nu le dea voie sa conduca un camion decat daca au peste 30 de ani, pentru ca nu ii poti tria pe cei responsabili de marea masa a celor iresponsabili.

Avatar comentarii

dorusan 02.02.2026, 17:39

CarinaO   •  02.02.2026, 13:25

Carina dragă, știi ce înseamnă a premedita? Cum poate cineva să plănuiască în avans acțiunile unilaterale ale surorilor? A fost un accident, ia-l ca atare.

Avatar comentarii

PetruDoru 02.02.2026, 18:26

CarinaO   •  02.02.2026, 13:25

Sa dai pe mana unui mucos un camion, e crima cu premeditare. Astia, de peste tot din lume, cu 5% exceptii, sunt toti cu capu`n nori sau in telefoane. Ar trebui sa fie lege sa nu le dea voie sa conduca un camion decat daca au peste 30 de ani, pentru ca nu ii poti tria pe cei responsabili de marea masa a celor iresponsabili.

Sa mai asteptam detaliile accidentului

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.