Liviu Dragnea a dorit să lămurească informațiile venite de la Victor Ponta, potrivit cărora ar fi participat și el la evenimentele organizate de reprezentanți ai SRI.
”Eu nu am negat niciodată. Am fost la acele evenimente și nu am fost incognito. Am fost la evenimente oficiale, în special se făceau de Ziua Națională, de Ziua SRI sau alte evenimente oficiale, la care cred că erau peste o sută și ceva de persoane, oameni cu diverse poziții în statul român, în Guvern, în Parlament, Parchete, Înalta Curte de Casație și Justiție. Eu nu am fost la ziua niciunui șef din SRI și nici nu am tăiat vreun porc la SRI”, a detaliat Dragnea.
Liviu Dragnea a mai spus că el nu a fost să vorbească cu doamna Kovesi.
”Nu vreau să comentez foarte multe din afirmaţiile acestui domn (n.r. – Victor Ponta), dimpotrivă, îmi exprim satisfacţia că tot vorbeşte şi îmi doresc să vorbească şi el cât mai mult şi să vorbească cât mai multe lucruri – pentru că aşa aflăm şi noi şi mai mult. Şi uite aşa se mai ridică din cortină fără să-şi dea seama, mai ales că în 2012 – 2013 nu prea era doamna Kovesi la DNA, din ce-mi aduc eu aminte în lumea reală”, a declarat Dragnea, la Parlament.
Întrebat dacă ştia că i se va organiza un flagrant, aşa cum a afirmat Victor Ponta, Dragnea a răspuns că, din cunoştinţele sale de inginer, acesta se organizează fără să ştie cel vizat.
„Am mai discutat, nu avea Valentin Preda niciun document în afara documentelor legate de Strategia Dunării, atunci la el, lucru care s-a şi făcut public ulterior. (…) Flagrantul se organizează fără ca cel vizat să ştie, dar am constatat că cineva ştia, că cineva putea să intervină în dosare, că cineva putea să oprească sau să pornească dosare – ceea ce este o informaţie foarte importantă. (…) Eu am mai văzut şi într-o declaraţie a domnului Oprea, pe care îl respect foarte mult – este un om care a fost important în statul român – camarazi nu – că am fost ajutat la Congres. Eu n-am fost ales la Congres, dar, dacă m-a ajutat aşa moral, îi mulţumesc!”, a spus preşedintele PSD.
Fostul premier Victor Ponta a dezvălui într-un interviu acordat pentru stiripersurse.ro că decizia numirii în funcție a procurorilor-sefi DNA, DIICOT și a procurorului general din 2013 s-a luat la el acasă, acolo unde Elena Udrea și Sebastian Ghiță l-au vizitat. Este vorba despre Laura Codruța Koveși, Alina Bică și Tiberiu Nițu.
Ponta a mai afirmat în cadrul interviului că existau întâlniri, în acest context, la vila de protocol K2, la care participa el, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Sebastian Ghiță, George Maior și Florian Coldea.
Citește și: Numele localităților care au litera ”î” în denumire s-ar putea schimba cu litera ”â”; Proiectul de lege, dezbătut în Parlament