Totul a început în urmă cu câteva luni, când bărbatul, un fost funcţionar public pensionat, şi-a pierdut mama, la scurt timp după ce i-a murit şi soţia, şi a căzut în depresie. Mai mulţi indivizi au început să profite de fragilitatea lui psihică, cerându- i bani, mai ales că ştiau că acesta vânduse o casă.
Zvonul că bătrânul e darnic s-a răspândit repede şi a ajuns şi la urechile româncei Elisa Eugenia Duroşan (30 de ani) şi ale fratelui ei de 25 de ani. Astfel, Elisa l-a urmărit şi l-a abordat în centrul Cremonei, unde se prefăcea că cerşeşte. Apoi a reuşit încet, încet să-l convingă că îl iubeşte şi că ar vrea să îi devină soţie şi să aibă grijă de el toată viaţa.

Poliţia, alertată de angajaţii băncii

Femeia a început rapid să-i ceară bani şi n-a fost refuzată niciodată. Însă planul ei diabolic nu s-a oprit aici. După ce i-a câştigat încrederea şi afecţiunea, ea a ridicat miza şi i-a spus că e grav bolnavă şi are nevoie de 6.000 de euro pentru o operaţie urgentă de transplant de ficat. Ca să fie mai convingătoare, i l-a dat la telefon pensionarului şi pe “chirurgul” ei de la un spital din Pavia, care era, de fapt, nimeni altul decât fratele ei.
Bătrânul a avut unele dubii, dar nu s-a gândit nici o clipă că femeia de care se ataşase atât de mult ar putea să-l înşele şi a continuat să-i dea bani, astfel că în două luni i-a băgat în cont 31.000 de euro. Suspicioşi că bătrânul retrăgea sume din ce în ce mai mari, funcţionarii de la bancă au alertat poliţia, care a aflat prin interceptarea telefoanelor bătrânului de înşelăciunile româncei. Ea şi fratele ei au fost trimişi în spatele gratiilor şi urmează să ajungă în faţa unui judecător.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.