Gest incredibil in judetul Galati! O fata de 13 ani si-a salvat mama din pumnii sotului. Satula de calvarul prin care trecea de cate ori se imbata tatal sau, zilele trecute, copila nu a mai rezistat si l-a oparit pe acesta cu cafea.
Scandalurile in familia Craciun au inceput in urma cu patru ani, cand Mihaela (36 de ani) si-a gasit sotul beat si imbracat doar in chiloti, stand in pat cu una dintre fiicele lor, care atunci avea noua ani. Chiar daca femeia i-a intentat proces de divort lui Doru Craciun (39 de ani), barbatul refuza sa plece din casa in care locuiesc impreuna cu fiicele lor, Laura (13 ani) si Cristina (5 ani).
Un nou scandal a izbucnit recent, intr-o dimineata, cand Mihaela se pregatea sa plece la serviciu. In acelasi timp, sotul ei s-a trezit din betie si a inceput s-o bata cu “arma” lui preferata, aspiratorul din casa. Trezita de gemetele mamei, Laura a aruncat in barbat cu un ibric plin cu cafea fierbinte. “A fost singurul lucru pe care l-am putut face pentru a-mi potoli tatal”, ne-a spus Laura. Scapata de agresor, femeia si-a luat in graba cele doua fete si s-a adapostit la o vecina.
Chinuit de dureri cumplite, omul a mers singur la spital, unde medicii l-au internat de urgenta, pentru ca suferise arsuri de gradele I si II pe piept.
?n ciuda incidentului, barbatul spune ca se va intoarce in garsoniera si va locui impreuna cu familia pana la pronuntarea divortului. Pana atunci, Mihaela incearca sa obtina un ordin de restrictie impotriva lui Doru Craciun.