Până la urmă, după o viaţă în care s-au răscopt pe stadioane (şi în defilări de-o ridicolă grandoare, pe sub guşa tovarăşului Nicolae Ceauşescu), se obişnuiesc cam greu, acum, cu noile şi pompoasele repere. Mulţi români sunt agasaţi de milităreala asta, în ziua patriei. Îi muşcă un dor nebun de şarpele gras al demonstraţiilor socialiste – o coloană nesfârşită de năpăstuiţi care erau scoşi din producţie şi din vacanţe ca să treiere bulevardul cu oleacă de graţie. Atunci, se ştia una şi bună: la început, defilau şoimii patriei – stângu, stângu, stâng, drept, stângu.
Câteva mii de picioruşe preşcolare trudeau să ţină pasul cu cracii pionierilor, care erau mai deşiraţi şi mai antrenaţi. Repetiţiile începeau cu o lună înainte, îţi mâncau, practic, toată vacanţa. Hoarde întregi de elevi se prăjeau în soarele de august, în defilări de un ridicol care, dacă n-ar fi fost de râs, ar fi fost de plâns. Anii au trecut în zbor (sau înot pe Dunăre, către occident, după caz). Am terminat-o cu circoteca festivă.
Că, vorba unora, doar de aia am murit noi la revoluţie (sic!), ca să ne lase ăştia în pace de 23 august. Ne-au lăsat, doar că acum ne atacă de 1 Decembrie. Am văzut, pe un post TV, tradiţionalul sondaj de opinie legat de aceste circumstanţe măreţe. Pietonii ciufuţi erau întrebaţi ce sărbătorim noi şi anume la data de întâi decembrie.
Răspunsurile au dovedit încă o dată, în caz că mai era nevoie, cât este de creativ acest popor. Am auzit toate variantele, de la “victoria asupra Războiului de Independenţă (sic!)”, până la “începutul Postului Crăciunului”, deschiderea brazilor (sic!) de pe Bulevardul Magheru şi “începutul anotimpului iarna” (înduioşător şi corect).
Dar să revenim la parada militară televizată. “Avem pe ecrane acum celebrul deja de-acum transportor Piranha”, răcneşte un militar în microfonul unui reporter. Pe acest fundal, observ că, de fapt, transmisiunea “în direct” de la Antena 3 e preluată de la TVR. Trăiască şi înflorească înfrăţirea între televiziunile vecine şi prietene! Parcă îi şi văd pe tartorii televiziunilor, la o reuniune secretă, înainte de Ziua României.
Şi zice unul către altul: auzi, mă frate, mânca-v-aş audienţa voastră, care filmezi anu ăsta, ca să preluăm şi noi de-a gata? Hai, mă, că promit, la anu filmăm noi şi vă dăm şi vouă şi tot aşa… Şi, drept răsplată, mergem să luăm sarmale şi vă aducem şi vouă, că ştiţi că dau ăştia potol moca, în cinstea patriei noastre!

Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Orașul în care s-a inaugurat un nou sistem de metrou. Stațiile vor avea expuse adevărate comori
FANATIK.RO
Orașul în care s-a inaugurat un nou sistem de metrou. Stațiile vor avea expuse adevărate comori
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Alegeri parlamentare 2024 live text. Prezenţa totală la vot este 7,87%, mult mai mare decât în urmă cu 4 ani
Observatornews.ro
Alegeri parlamentare 2024 live text. Prezenţa totală la vot este 7,87%, mult mai mare decât în urmă cu 4 ani
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI