Editorial de Simona Catrina | Jumătatea scurtă a prostiei lungi

Când eşti mic şi pros… ăăă… şi drăguţ, ai voie orice, mă-ta mare te îmbracă după cum crede ea de cuviinţă şi după cum presupune că arăţi mai drăgălaş (chiar dacă se înşală la un mod deprimant, deoarece, la etatea dumneaei este, cum să vă spun eu mai delicat, deosebit de chioară): ca pe domnul Goe – în mariner dungat – sau, mă rog, ca pe o broască mai mare. Sau ca pe un crocodil mai mic.
Nu-i nimic, totul trece. În câţiva ani, tu reuşeşti să strici tot dichisul şi alegi să fii în pas cu o modă înţeleasă numai de tine şi de puşcăriaşii americani – adică eşti echipat de parcă ai pierdut un pariu. Nimic nu-i mai simplu şi mai reconfortant pentru tine, ca adolescent, decât să te sluţeşti ca un gibon dat cu gel.
În acest fel, rezolvi mai multe chestiuni simultan: o enervezi pe mă-ta şi devii popular în gaşca elevilor care vin la şcoală (dacă vin) în blugi din ăia cu fundul fleşcăit până la genunchi, de-ai zice că au ascuns acolo patru kile de mălai. Se poartă acum, de exemplu, adidaşii descheiaţi la şireturi şi cu limba pe-afară, ca nişte căţei cărora le-ai luat stacana cu apă de sub bot. Se mai poartă şepcile cu cozorocul întors la spate, astfel că din faţă arăţi ca un vierme ieşit din măr, iar ceafa ta are jgheab.
Cum îi explici tu odraslei tale că ar fi de preferat să nu iasă din casă ca un om pe care testează ăştia medicamente noi (şi constată că, fie şi după un tratament pe termen scurt, au urmări catastrofale)? Cred că nu părerile savante despre sex separă generaţiile, ci moda. Când tata poartă cravată, mama poartă pantofi cu toc, iar tu porţi un belciug în nas, armonia familiei tinde să sucombe, după o lungă şi grea suferinţă. Am văzut, zilele trecute, pe stradă, o fată pieptănată ca o legătură de mărar. Şi asta n-ar fi fost nimic, dar ciuful era colorat tot ca o legătură de mărar. Câtă armonie! Problema e alta.
Dacă nu ne lăsăm copiii să se îmbrace ca nişte idioţi, rezultă că suntem nişte hodorogi care au pretenţia să-i trimită la cursuri ca pe nişte Mariuşi Chicoşi Rostogani, asta admiţând că odraslele noastre ştiu cine era ăla – un pedagog de şcoală nouă şi de haine vechi, da-i-ar Dumnezeu faimă eternă lui Caragiale, că prea le-a nimerit! Dar preferaţii mei sunt, de departe, blugii rupţi în genunchi. Legenda spune că un bou… ăsta… un om a visat într-o noapte că nişte pantaloni cu cracii ciuguliţi de raţe sunt mult mai practici şi mai de bun gust decât nişte nădragi cu burlanele întregi. Şi aşa a lansat pantalonii din care, atunci când te aşezi pe ceva, îţi ies nişte rotule stupide ca nişte chifle.
Televiziunile au contribuţia lor marcantă la propagarea cretinismului vestimentar în rândul maselor. Acolo, pe micul şi tolomacul ecran, orice ţoapă cu fustă colorată ca o scrumbie (şi scurtă tot cât un peşte bleg) devine un sex-simbol, o expresie scrisă cu liniuţă, din care tineretul din ziua de azi – adică ăla care ne va îngriji pe noi în ziua de mâine (vai de fundul nostru!) -, înţelege numai jumătatea mai scurtă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE