Mărioara încă mai sufla când, la poarta spitalului, corbii cu microfoane-n bot trânteau anticipat doliul peste familia uneia dintre cele mai aricioase starlete. Mămica muribundă se agăţa de perfuzii cu ultimele crampoane de nădejde, când fiică-sa, Oana, făcea deja desfăşurătorul circului pe următoarele zile de colaci şi lumânăreală. Dintr- odată, copchila care i-a mâncat ficaţii maică-sii printr-un război mediatic penibil a intrat în pielicica doamnei care suferă atroce după greaua pierdere.
Bine că nu şi-a pus şi pălărie cu pene de struţ pe ţeastă şi voaletă stropită cu puchiţei negri. Pe de altă parte, la poarta cimitirului s-au adunat curioşii ca-n Gaiţele, ca furnicile pe bucata de halva pe care-ai scăpat-o-n ţărână. Cum o fi arătând moarta? Ce-o da familia de pomană?
Oricum, pe lângă porţia de colivă, îndureratul clan a servit lumea adunată cu nişte grijanii de la bodyguarzii care au contribuit la bunul mers al ceremoniei cu tradiţionalele cuvinte de îmbărbătare: ia staţi voi afară până n-o luaţi pe coajă mai rău! Dar de ce nu vrea Oana să fie lăsată- n pace şi când apare în spectacole mai mult sau mai puţin rezonabile? Aaa, ştiu. Pentru că acolo lumea intră contra cost şi fata îşi ia partea din crăiţarii adunaţi în pălărie. Cum la cimitir nu se taie bilete, orice gură-cască are dreptul constituţional de a se holba gratis cum arată o doamnă pe care, până mai ieri, o compătimea lumea la televizor că fiica ei, Onuca, se poartă cam necuviincios cu averea familiei. În altă ordine de idei, n-am putut să nu observ cum se strânge lumea ca să vadă ce-a mai rămas din înstărita Mărioara, ce moşteneşte aroganta de fiică-sa şi cine a mai venit la priveghi.
Ne plac cioclii, au ceva fascinant şi-i imităm cu voluptate. Lumea leşina pe asfalt încercând să intre-n ţintirim, să vadă coşciugul cu mama uneia dintre cele mai guralive starlete din showbizul neaoş. Ador melodramele astea în care maică-sa şi fiică-sa se ceartă ani buni ca la uşa vilei, apoi mami sucombă, iar fata pungeşte faţa tragic, bătută de soartă hodoronctronc.
Ipocrizia e un ingredient al românului tipic, remuşcările sunt făcute să-l spele pe proprietarul lor în propriii ochi, nicidecum în luneta soartei. Pe de altă parte, mă enervează roiul de curioşi care n-are nici o legătură cu moarta, dar în loc să stea pe fundul lor acasă, să vadă înmormântarea prin cablu, vin să crape de sete şi de nervi la faţa locului, ca s-o mai ia pe coajă şi de la paznicii care, în sfârşit, se simt utili. Când l-au îngropat pe Vali Sterian, în 2000, gură-căscaţii au turtit sub ghete toate mormintele din jur, ca să vadă cum boceşte văduva. Faptul că îndurata nevastă nu s-a tăvălit prin ţărâna special amenajată şi nu şi-a smuls chiar tot părul din cap – îi mai rămăseseră câteva fire la ceafă, erau în unghiul mort – i-a dezamăgit pe cei care se aşteptau ca femeia să sară în groapă alături de artistul mort şi să-şi tragă o plapumă de argilă peste ea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_01d694eecfc9e7f66a0cfe8223e35414.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_308f08121a40fef54d3a32f4c4365343.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d28edc2b53778af31c04f7e456e71516.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1be262cf0ec3d3b6f7e93598f1280339.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_22189f7b3e84ba89582aad88dd3dd064.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_9ecf5da8460cb5afa42f79558fda93b0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_090863e66f3a7a532f26c8551046055e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b5a2b587d6151308f8bc00a04185f831.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b020f24ab82649848fe655e725b5fe1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9850ba5f5f348974eceb3238431be2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_e09dbed88c568286ae78a811e7a1c6a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d75bd7321808a6c110c9b90ba40e979a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6d27a53fe976b463e9ff2512892ba77e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/alice-simona-editorial-articol_55_16ec65c1ed_01_a157e65a5c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_4e6c7a944281a9d691b993f5ab9ca9e8.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/alexandru-rogobete-ministrul-sanatatii-1-e1777061502383.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/lia-savonea-sacou-negru.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fe99e071cd50cb74ef9ec754a815d81c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_18d1fda29493b8ab7c66de9cb87a76d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_7c1dbf3d653a0742b9c76d791e9f0565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_318590783270cd71705f86f310662741.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dorian-popa-si-andreea-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/faimosii-bucurie-start-unificare-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0ae7575b697492d75ae36719474174ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_97c519718c2af23eb8a31a71f595f497.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/george-simion-presedintele-aur-alaturi-de-parlamentarii-formatiunii-sustine-o-declaratie-de-presa-la-palatul-parlamentului-duminica-7-septembrie-2025--foto-hepta-scaled-e1777056028854.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-conferinta-guvernul-romaniei-23-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-25-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/o-roata-panoramica-de-60-de-metri-va-fi-mutata-dupa-ce-o-femeie-s-a-plans-ca-cei-care-se-dau-in-ea-ii-pot-vedea-dormitorul--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-hepta-scaled-e1777053852118.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/bilet-loto-bancnote-euro-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/essilorluxottica-este-o-companie-de-optica--fotoessilorluxottica-scaled-e1777038588262.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-dormim-mai-bine-cu-un-picior-scos-de-sub-patura.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imnul-angliei-versuri-god-save-the-king-si-istoric.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cat-de-des-poti-face-radiografie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-se-obtin-benzina-motorina-si-kerosenul-din-titei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/hepta4180424.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/metrou-bucuresti-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/costel-alexe-137340inquamphotosoctavganeae-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tronsonul-1-motca-targu-frumos-al-autostrazii-a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-institutul-de-matematica-al-academiei-romane-simion-stoilow--foto-agerpres-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-claudiu-manda-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/george-simon-ilie-bolojan-nicusor-dan--fotografii-hepta-dumitru-angelescu-profimedia-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-la-o-conferinta-la-las-vegas-foto-profimedia-e1776449977162.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.