„Chiar are față de român”. Editorial în presa olandeză despre tinerii care dorm pe jos la metrou, în Amsterdam

Iată editorialul publicat de Sylvia Witteman:

Ora de vârf a serii, stația de metrou De Pijp. Într-un colț al peronului, sub scara rulantă, un bărbat dormea într-un sac verde armată. Nu atrăgea prea mult atenția. Nu încurca pe nimeni și, în plus, în ultima vreme vezi atât de mulți oameni dormind pe stradă…

Aproape întotdeauna sunt bărbați. Am văzut odată o fată, tot într-un sac de dormit, în parc. Stătea atât de nemișcată, încât am crezut că e moartă.

Tocmai mă pregăteam să sun la 112, cu inima bătând cu putere, când ea s-a trezit și a întrebat în germană, încântată, la ce oră se deschide Reichsmuseum-ul.

Nici acest bărbat nu era mort, deoarece stătea drept și i se vedea fața. Era tânăr, în jur de douăzeci de ani, și pentru un vagabond arăta destul de bine.

Părul negru fusese tuns recent, iar fața sa nu era palidă sau roșu aprins, ci „măslinie”, cum i se spune (ceea ce nu înțeleg, pentru că măslinele sunt verzi, negre sau purpurii).

„Fără îndoială că face donații mici, dar sincere”

În timp ce îl priveam pe băiat, o femeie a venit lângă mine. Ea mergea spre șaptezeci de ani, avea o față rotundă, veselă, părul grizonat, coafat lejer, iar într-o mână ținea o pungă uzată de vreme.

Recomandări

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

(Fără îndoială că face donații lunare mici, dar sincere, către Fondul SIDA, Unicef și Fundația Cățelușilor în Dificultate, și duce plăcintă cu mere vecinilor ucraineni).

„Ah, un astfel de băiat..”, a spus femeia. Și mi s-a adresat: „Trebuie să fie român. Chiar are față de român”. Eu, una, nu pot să disting cu ochiul liber un român de un bulgar sau de un bosniac, dar poate că ea era mai bine informată.

I-a zâmbit amabil băiatului și a mers în direcția lui. Tânărul, abia trezit, s-a uitat puțin timid, dar a înțeles repede că femeia este bine inteționată.

Aceasta s-a apropiat de el și a scos din pungă o tavă cu struguri albi (care, apropo, nu erau albi, ci verzi) și a ținut-o ademenitor în fața băiatului. „Uite, câteva vitamine pentru tine!”, a spus ea.

Uimit, băiatul a acceptat strugurii. Metroul a oprit în stație, iar femeia s-a urcat în același timp cu mine. „Deci”, a spus ea cu satisfacție. „Pentru o schimbare, un astfel de băiat poate să mănânce strugurii”. Și, cu un zâmbet mândru a spus: „Sunt fără sâmburi.”

Urmărește-ne pe Google News