Sfârșit tragic pentru doi tineri iubiți din localitatea Ghimeș, județul Bacău. Bianka și Tony au fost găsiți morți într-o mașină, în zona Lacului Frumoasa din județul Harghita. Potrivit anchetatorilor, fata era împușcată în piept, iar băiatul - în zona capului. Lângă ei, anchettaorii au descoperit un pistol de asomare.
Cuprins:
Bianka și Tony, cei doi tineri iubiți găsiți împușcați în Harghita, aveau 20 de ani și plecaseră de acasă, din localitatea Ghimeș, județul Bacău, cu o zi înainte de descoperirea macabră.
Miercuri după-amiază, trupurile neînsuflețite ale celor doi îndrăgostiți au fost găsite într-un Golf 4, în zona Lacului Frumoasa din județul Harghita.
Potrivit anchetatorilor, trupurile celor doi prezentau urme de împușcare, iar în interiorul autoturismului a fost găsit un pistol de asomare, utilizat de obicei pentru sacrificarea animale. Fata prezenta o împușcătură în zona inimii, iar băiatul - una în zona tâmplei.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, prim procurorul adjunct Dan Gîlcescu, a precizat joi, pentru Agerpres, că tinerii erau împreună de aproximativ un an.
Cazul a fost înregistrat ca dosar penal pentru omor, însă anchetatorii nu exclud nicio variantă, inclusiv crimă urmată de sinucidere. „S-a deschis dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita. Se tratează ca și omor, nu excludem nicio variantă. Urmează să vedem împrejurările în care s-a produs”, a precizat Dan Gîlcescu.
În cursul zilei de joi urmează să fie efectuate necropsiile, pentru a se stabili cauzele exacte ale deceselor. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei.