Elena Mateescu, director ANM, anunță frig, lapoviță și strat de zăpadă în unele zone. Când va ninge în București

Comentează

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a anunțat un nou val de aer rece în România. Specialistul ANM a declarat pentru Libertatea că, de astăzi vremea se răcește brusc în toată țara. Ninsorile revin în mai multe zone, inclusiv București, dar stratul de zăpadă va fi consistent doar la munte.

De astăzi, ninsori și temperaturi sub zero grade în România

De astăzi, vremea se răcește semnificativ în toată țara.

Luni, vremea va deveni rece în Moldova, iar marţi şi în regiunile sudice, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra în general între -4 şi 4 grade Celsius. Miercuri vremea se va menţine rece în Moldova, estul Munteniei şi în Dobrogea, unde temperaturile maxime se vor încadra între -6 şi 0 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative la nivelul întregii ţări şi se vor încadra, între -9 grade în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei şi 4 grade în sudul Banatului şi pe litoral.

Marţi, aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud-vest şi va cuprinde sudul, estul şi local centrul ţării. La început vor fi precipitaţii mixte în Oltenia şi Muntenia, ploi în Dobrogea şi ninsori în Transilvania şi Moldova, precum şi la munte, apoi în noaptea de marţi spre miercuri vor predomina ninsorile. Se va depune strat de zăpadă în medie de 5-15 cm şi local de 20-30 cm. Se vor acumula cantităţi de apă de 10-20 l/mp şi local de peste 25 l/mp. Izolat vor fi condiţii de polei şi gheţuş.

Vântul va avea intensificări, în noaptea de luni spre marţi şi marţi, în estul Olteniei, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, iar din seara de marţi, în cea mai mare parte a ţării cu viteze la rafală în general de 45-65 km/h. În sud şi sud-est temporar va fi viscol şi vizibilitatea scăzută.

Cod galben de vreme severă în jumătate de țară

ANM a emis o atenţionare cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, viscol, valabilă de marţi, de la ora 10.00, până miercuri, la ora 14.00. În intervalul menţionat, în sudul Olteniei, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei vor fi precipitaţii însemnate cantitativ. Ziua vor fi precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă, ninsoare) în Oltenia şi Muntenia, ploi în Dobrogea şi ninsori în Moldova. Noaptea vor predomina ninsorile. Se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 25-30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp. Se va depune strat de zăpadă în medie de 10-30 cm. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50-70 km/h, va fi viscol şi vizibilitatea redusă sub 100 de metri.

Un alt cod galben, vizând intensificări ale vântului, viscol, strat de zăpadă, va fi în vigoare de marţi, de la ora 22.00, până miercuri, la ora 14.00. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 70-90 km/h, va fi viscol şi vizibilitatea redusă sub 100 de metri. Se va depune strat de zăpadă în medie de 10-20 cm (echivalent în apă de 15-25 l/mp).

Strat de zăpadă la munte, ninsori și în București

Elena Mateescu a declarat că va ninge inclusiv în Capitală.

„Sunt așteptate ninsori, inclusiv în București“, a declarat pentru Libertatea meteorologul ANM.

Mateescu a adăugat că în Capitală, temperaturile vor coborî sub 0 grade Celsius, iar precipitațiile vor varia între ploaie, lapoviță și, treptat, ninsoare.

Începând de marți, precipitațiile, mai întâi sub formă de ploaie, se vor transforma în noaptea de marți spre miercuri în lapoviță și ninsoare și, potrivit meteorologului ANM s-ar putea depune strat de 8 centimetri de zăpadă. În plus, vântul, care va sufla cu 35-45 km/h va accentua senzația de frig, iar temperaturile resimțite vor fi mult mai scăzute.

Pe parcursul zilei de miercuri, cerul va fi variabil, cu înnorări în primele ore ale intervalului, când trecător va ninge (1-3 cm). Vântul va sufla în general moderat (rafale de 45-55 km/h), viscolind ninsoarea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade Celsius, iar cea minimă va fi de -4...-3 grade Celsius.

La munte se va depune strat de zăpadă, în unele zone de 30 de centimetri.

Potrivit Elenei Mateescu, episodul de iarnă va continua și în weekend, cu temperaturi scăzute în toată țara.

ANM anunța de vineri, în prognoza meteo pentru perioada 16 februarie - 15 martie 2026, că vremea se va răci începând de luni, în toată țara, ca urmare a pătrunderii unei mase de aer rece din Câmpia Rusă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Ioana Flora, Bogdan Dumitrache și Bogdan Albulescu
12:10
Cine sunt actorii care se alătură distribuției „Inimă sub acoperire”, noul serial de la Antena 1
Adela si Radu Valcan
12:10
Adela Popescu a împlinit 40 de ani. Declarația de dragoste făcută de soțul ei, Radu Vâlcan. „Să ne hrănești în continuare cu râsul tău”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
12:19
Primul nume mare de la Survivor România 2027. Cine e vedeta care negociază în secret cu Antena 1: „S-au înțeles”
12:18
Bucureștenii se sufocă sub un miros insuportabil de gunoi și ars. Oamenii, disperați, stau cu geamurile închise și cer răspunsuri: „Este revoltător! Ce respirăm?”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește