„Sunt onorată să fiu una dintre fețele de pe coperta Vogue. Mulțumesc pentru această experiență uimitoare alături de oameni extrem de pricepuți”, a transmis Emma Čaputová, pe Instagram.

Pe lângă fiica președintelui slovac, pe coperta ultimei ediții Vogue, apărută pe piață în această lună, mai sunt și alte două fete și un tânăr manechin. Portalul slovac Magazin a fost primul care a scris că acesta este Adam Vrbovský, model și actor de filme pentru adulți, cunoscut în industrie sub pseudonimul John Leto. El nu face niciun secret din cariera sa în industria XXX. 

Redactor-șef Vogue: „Castingul, în cooperare cu cele mai importante agenții de modelling”

„Castingul pentru coperta din februarie a avut loc în cooperare cu cele mai importante agenții de modelling slovace și cu recomandările acestora”, a explicat Andrea Běhounková, redactor-șef Vogue, pentru portalul de știri și divertisment Plus. Potrivit lui Miro Šimoniči, cunoscut agent de modelling, agențiile nu se ocupă de viața privată a modelelor, iar acestea se întâlnesc adesea pentru prima dată doar în timpul shootingurilor sau direct pe catwalk.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Este a doua oară când Emma Caputova stârnește comentarii polemice în Slovacia. În octombrie 2021, la Bratislava a avut loc evenimentul Fashion LIVE 2021, unde Emma a prezentat modă pentru prima dată. 

Polemică în Slovacia, după ce fiica președintei Zuzana Caputova a apărut pe coperta unei reviste de modă alături de un actor de filme pentru adulți
Emma Čaputová, la Fashion LIVE. Foto: Profimedia.

Ea a purtat rochii pentru mai mulți designeri cunoscuți și a fost susținută din sală de însăși președinta Čaputová, mama mândră de fiica ei. 

Atacul unui deputat

Ulterior, însă, a început un calvar pentru tânărul model, care a fost dezlănțuit de deputatul Tomáš Taraba, membru al Consiliului Național. El a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu Emma, cu un comentariu peiorativ, aluzie la semnul din naștere pe care tânăra îl are pe obraz: „De acum știm că avem un nou model de top în Slovacia”. Imediat s-a declanșat un val uriaș de comentarii pline de ură. Postarea a avut peste 8.000 de comentarii și mai mult de 1.000 de distribuiri.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Poliția: „Caz clar de agresiune online. Este de Evul Mediu”

A intervenit chiar și poliția slovacă: „În acest caz, orice granițe au fost depășite. Persoana, care ar trebui să fie o înaltă autoritate, a decis să arunce în mijlocul linșajului public o adolescentă care nu are nici măcar 18 ani. Nu contează cine este. Este un atac fără margini asupra unui copil doar din cauza aspectului său. Acesta este un caz clar de agresiune online. Este de Evul Mediu. Este ceva cu care poliția luptă de ani, o demonstrație că un comportament insensibil pe net poate atinge un nivel de agresiune care poate duce la cea mai mare tragedie umană”. În ciuda acestei poziții a autorităților, Taraba nu a fost sancționat.

Președinta Slovaciei: „Atacarea unui politician prin copiii săi este cea mai josnică metodă”

Zuzana Čaputová, președinta Slovaciei, a reacționat și ea și a susținut că Taraba a vrut să o atace prin intermediul copilului ei.

Atacarea unui politician prin copiii săi este cea mai josnică metodă. Deputatul Taraba nu ar fi fost niciodată interesat de fiica mea dacă asta nu ar fi avut de-a face cu funcția mea. Am învățat să mă descurc cu răutatea și prostia umană, dar lăsați-mi copilul în pace!

Zuzana Čaputová:

Emma merge mai departe

Toate acestea nu au descurajat-o pe tânăra Emma, care a continuat să prezinte pentru multe mărci cunoscute. Pe coperta Vogue apare într-o rochie tricotată de culoare roșie, asortată cu o jachetă matlasată de culoare albastră. Noua ei coafură roz a atras și ea atenția!

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

În acest peisaj polemic, modelul XXX Adam Vrbovský e nepăsător și și-a lăudat partenera de shooting, pe TikTok: „Emma e foarte cool. O fată normală, modestă. Arată bine, altfel probabil nu ar fi fost în Vogue”.

Foto: Profimedia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI