Înainte de această etapă, urmează o ultimă discuție cu premierul Ilie Bolojan pentru finalizarea unui proiect menit să elimine specula de pe piața energiei.

Măsurile propuse în CSAT

Ministrul a anunțat că va propune și simplificarea investițiilor în punctele de interes național, care vor beneficia de un statut special, iar avizele de mediu vor fi acordate mai ușor.

„Mâine voi discuta cu premierul forma finală a memorandumului pe care îl voi transmite către CSAT. Voi propune ca CSAT să mandateze Ministerul Energiei și ANRE, cu termene clare pentru implementarea legislației și mecanismelor de piață, astfel încât să eliminăm specula”, a afirmat Bogdan Ivan, la Digi 24.

Ministrul a explicat și câteva dintre măsurile care vor fi propuse: „În trecut, o companie cu capital de 200 de lei putea cumpăra energie de 300 de milioane de euro și, cu o zi înainte de executarea contractului, să renunțe la preț. Acum, va fi nevoie de o garanție de 10%, care se pierde în cazul nerespectării contractului. Pierzând câteva zeci de milioane, astfel de jocuri devin imposibile. În prima ședință, îmi doresc prezentarea memorandumului, pentru a permite continuarea investițiilor în centrale și în proiectele mari de explorare a gazelor și petrolului, fără blocaje juridice”.

Bogdan Ivan: Legislația trebuie să fie extrem de clară

Referitor la avizele de mediu, care adesea blochează construcția unor puncte de interes național, Ivan a spus că va propune simplificarea procedurilor și acordarea unui statut special proiectelor strategice.

„E ilogic cum investiții începute acum 30 sau 10 ani, realizate în proporție de 80%, care produc energie ieftină și verde, să fie blocate din cauza unor moluște, pești sau greieri. Legislația trebuie să fie extrem de clară. Dacă un aviz de mediu este emis cu un termen clar, nu poate fi contestat după ani de zile.”, a declarat Bogdan Ivan.

„Proiectele strategice au nevoie de statut special. Este absurd ca țări care nu produc la nivelul României să aibă prețuri mai mici. Nu numesc sabotaj economic contestațiile din ultimii ani, dar când ai capacități de producție finanțate și nu le pui în funcțiune, iar autorizațiile sunt ulterior contestate din motive minore, avem o problemă”, a subliniat Bogdan Ivan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.