„Vă adresez aceste cuvinte în calitate de păstor al credincioşilor ortodocşi români din Episcopia Covasnei şi Harghitei, punându-ne nădejdea în dumneavoastră că ne veţi fi alături în demersurile noastre de păstrare a identităţii naţionale, a culturii şi tradiţiilor pe aceste meleaguri. Vă aducem la cunoştinţă că, din această perspectivă, este imperios necesară găsirea unor soluţii pentru asigurarea, prin bugetul central, a suportului financiar pentru proiectele promovate de asociaţiile şi fundaţiile culturale, religioase şi civice din cele două judeţe, având în vedere potenţialul economic extrem de redus al comunităţii româneşti în acest spaţiu”, se arată în scrisoarea înmânată preşedintelui Iohannis de episcopul Covasnei și Harghitei.

Semnatarii scrisorii cer sprijinul preşedintelui pentru elaborarea unei strategii de dezvoltare economică, prioritară pentru zona Covasna-Harghita şi atragerea de investitori, cu finalitate în crearea unor noi locuri de muncă şi menţinerea celor existente, deoarece „componenta economică este principala cale de estompare a asperităţilor interetnice, de eliminare a exodului populaţiei româneşti din zonă şi de reafluire a generaţiilor tinere spre locurile natale.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie


Citește și: EXCLUSIV/ Soţul Antoniei, chemat să dea declaraţii în procesul deschis de Alex Velea


„În acelaşi timp, ne punem speranţa ca veţi acorda o atenţie deosebită legilor trimise de Parlament către Dumneavoastră spre promulgare, legi care, uneori, la nivelul judeţelor Harghita, Covasna şi Mureş pot produce efecte juridice nedorite în zonă şi care pot pune în pericol buna convieţuire interetnică în zonă”, se mai afirmă în scrisoarea primită de șeful statului.

Preşedintele României a fost invitat de către episcopul Andrei Moldovan să participe la sărbătoarea Centenarului Unirii, care va fi organizată anul viitor la Mănăstirea Sfântul Ilie din Topliţa. Episcopul Andrei Moldovan i-a spus preşedintelui că Mănăstirea Sfântul Ilie din Topliţa a fost ctitorită în curtea casei părinteşti a primului patriarh al României, Miron Cristea.

Preşedintele a primit din partea episcopului o icoană cu chipul lui Iisus Hristos și o carte conţinând operele unor autori români din judeţele Harghita şi Covasna, precum şi un dar cusut de mână, din partea Asociaţiei Şezătoarea Românească, cu însemnele naţionale.

Citește și: EXCLUSIV / Boureanu și Herșcovici, obligați să se suporte după ce amândurora le-a fost refuzată eliberarea. Marea prietenie a colegilor de celulă s-a încheiat cu o ceartă la cuțite

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI