”Eram în bucătărie şi amestecam mămăliga când a năvălit peste mine. Nu mă aşteptam la aşa ceva din partea lui. A început să mă lovească cu pumnii şi cu picioarele şi-mi tot spunea că mă omoară. Apoi m-a luat în braţe şi m-a trântit în pat. Mi-am dat seama ce urmăreşte şi de frică am reacţionat. Aveam făcăleţul cu care mestecam mămăliga şi am început să-l lovesc şi eu cu putere, strigând, totodată, după ajutor. În momentul în care mă luptam cu el în pat, mi-a căzut din buzunar telefonul. Am reuşit să pun mâna pe el şi am încercat să sun pe cineva din familie. Atunci cred că s-a speriat şi a fugit”, a povestit tânăra.
Imediat ce a scăpat de agresor, Ramona şi-a sunat tatăl. Cu lacrimi în ochi, fata i-a povestit ce s-a întîmplat iar acesta, alături de fiul său, a mers peste agresor ca să-i ceară socoteală. L-au găsit pe Gheorghe Coman în curtea casei, cu un topor în mână.
Chiar dacă avea probleme psihice, Coman s-a aşteptat la asemenea reacţie din partea familiei fetei, aşa că s-a înarmat cu un topor. Tatăl tinerei nu a realizat că vecinul său era înarmat, aşa că a intrat peste el în curte, luându-l la întrebări. Gheorghe nu a oferit explicaţii şi a trecut la atac, încercând să-l lovească cu toporul în cap. Tatăl tinerei însă a fost tras la timp într-o parte de fiul său şi lovitura a izbit în gol. Atunci, Gheorghe Coman a fugit într-o direcţie necunoscută. Tatăl fetei a sunat la 112 pentru a reclama agresiunea iar Ramona a ajuns la spital cu o ambulanţă, acuzînd dureri cumplite de cap şi la coloană.
Autorităţile din comună spun că Gheorghe Coman este cunoscut cu afecţiuni psihice, însă nu a mai atacat pe nimeni. „N-a mai făcut aşa ceva până acum. Are ceva probleme psihice, vorbeşte greu, dar nu a fost niciodată violent. Stă singur, nu are pe nimeni”, a declarat viceprimarul din Albeştii de Muscel, Mihai Manta. Poliţia Câmpulung a deschis o anchetă în acest caz.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c5a5b07777070a6c934b14f9531dbe64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a1eda9fea34295421687e3ecfbd6892e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9e1af2bbd2cecb2f47aef2017806895.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_eddefd9a12adbdb7760317ae4875f127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e181f003b879b5c0f622b0eff71cb956.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f00d4b7a7610413491ee53eb75d92e3d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3faf578da67ac7da5fc4b101b48b140a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0807aad84963e12c1ffbe5b5cbe2896a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_aa4291b2d21663f97fd1258d96681c54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6f37ddb7a1b3ee53fb44eb58998532b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_48eabc3f5fc9b29139a8290cb067dcb3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_88cddbd6573dc13a0e32132b7b5eea43.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f45db372ffa23b904520ebdeb8b47dac.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2f50f2f98e3fe05cc67e7e779e36de93.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_257643dea611b25737ecd49a442101ce.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_098f53e6763d6a19c17a6147d9eb1970.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5788c3ca00d2d6384a86ac469067ac13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_156db290d6569739cbd9aad3432edd18.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_143a7339b4b563b514400be790f5e730.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9e4e1854aaf61fabca5ba97e1c126804.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_8192eaddf03493c7a297fc9ebce84004.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/alexandru-muraru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/oana-gheorghiu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vedete-in-costum-de-baie-la-40-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/mihai-bendeac-despre-dan-negru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ae900123ce25896590d62b530a5b8997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8cb02c182583cf38da3729242cd3b2d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/transplant-inima-iasi-e1783800924960.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-12-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/turcia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/plaja-balos-creta-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nava-romaneasca-emerald-lumi-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/otet-de-orez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-rucsac-asteapta-bagaj-cala-banda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lista-bagaj-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/elicopter-smurd-munte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/adictii-dependenta-shutterstock1238169970-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/tren-cfr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vinete-in-piata-obor-din-bucuresti-12-scaled.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pink-floyd-the-wall-profimedia-0560345991-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/receptie-summit-nato-2026-profimedia-1115102646.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pensionari-casa-de-pensii-id248657-inquam-photos-pana-tudor-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viorel-pasca--foto-id285056-inquam-photos-george-calin-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.