Eşti absolvent cu acte în regulă şi încă te gândeşti cum să te faci remarcat pentru un job? Tare bine ţi-ar prinde un stagiu (International Graduate Trainee Program) într-o companie care este încrezătoare în tine. Echipa Mega Image te aşteaptă cu îndrumare, program full time, dar convenabil (cât să ai timp şi de o petrecere la mare), suport şi, mai ales, cu posibilitatea de a încheia memorabil vacanţa: cu un job într-unul dintre departamentele în achiziţii sau vânzări. Condiţia este să ai permis de conducere categoria B şi să aplici până pe 23 iunie aici.
Eşti priceput într-ale PHP-ului, HTML-ului şi CSS-ului? Ştim că ai stârnit simpatii în timpul facultăţii prin cunoştinţele tale, dar ai avea nevoie de îndrumare.
Flanco, unul dintre cei mai mari retaileri autohtoni de produse IT&C, electronice și electrocasnice, îţi oferă şansa să îţi dezvolţi cunoştinţele în domeniul IT sub îndrumarea unor programatori cu experienţă. Participă la programul Internship-ul PHP Developer care este plătit.
Ai avantaje prin cunoştinţele despre servere de baze de date, orice proiect în PHP, CSS, Javascript, limba engleză la nivel avansat, pasiunea şi dorinţa de a învăţa.
Compania oferă numeroase beneficii: posibilitatea de angajare după internship, traininguri profesionale, tichete de masă, reducere la abonament sală de fitness, abonament Bookster, teambuilding-uri. Poţi alege programul full time sau part time.
Aceleaşi beneficii sunt valabile şi pentru postul Community Specialist Internship, plătit în cadrul Flanco.
Henkel, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de detergenţi şi produse de îngrijire personală, caută un intern entuziast care să se alăture echipei de marketing timp de 6 luni. Te încadrezi cu studii universitare în marketing, cunoaşterea foarte bună a limbii engleze, bune abilităţi în folosirea MS Office şi organizarea eficientă a sarcinilor de lucru. Aplică aici până pe 8 iulie.
Grupul Eurolines România, care deţine una dintre cele mai mari reţele de distribuţie a produselor turistice din ţară, îşi măreşte echipa cu interni care vor lucra în domeniul închirierii de maşini. Jobul este situat în punctele de lucru din aeroporturi şi presupune să preiei şi să faci rezervări, să emiţi contracte de închiriere, să ţii cont de părerile clienţilor şi să te ocupi de relaţia cu service-urile auto. Programul de internship pentru Rent a Car este disponibil pentru Bucureşti, Cluj, Sibiu, Timişoara şi Târgu Mureş.
Auchan, unul dintre cei mai mari retaileri din România şi din lume, caută talente care să devină liderii de mâine. Te antrenează să devii antreprenor şi îţi oferă contract de muncă plătit pe 9 luni. Înveţi accelerat cum stă treaba în comerţ, ai responsabilităţi concrete şi iei decizii ca în propriul tău business. Condiţiile pentru a fi selectat sunt studiile universitare, cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională şi firea pragmatică. Cele 9 luni se pot termina cu un contract de angajare pe o perioadă nedeterminată. Internship-ul este disponibil aici.