Etelka, văduva lui Liviu Babeş: „S-ar îngrozi de-ar vedea cum arată libertatea pentru care a murit el”

↑ Etelka Babeş ajunge rar la baza pârtiei Bradu din Poiana Braşov, unde n-o mai aşteaptă decât amintiri dureroase şi crucea de fier ridicată pe locul unde Liviu Babeş, soţul ei, s-a autoincendiat, acum 22 de ani

“Era o zi însorită şi s-a dus să schieze în Poiană. Îi plăcea mult şi era bun la asta!”, spune Etelka, văduva lui Liviu Corneliu Babeş, în timp ce mângâie numele de pe crucea mormântului din Cimitirul Municipal Braşov. “Dimineaţă îşi băuse cafeaua şi ieşise pe uşă fără să mă sărute, cum ne era obiceiul. Chiar mă gândeam că a uitat, când, după doi-trei paşi, s-a întors şi m-a sărutat. Totul părea a fi normal”, îşi aminteşte femeia. Dar nu era… În acea zi de 2 martie 1989, Liviu Babeş, de 47 de ani, electrician la Trustul de Prefabricate din oraşul de sub Tâmpa, a făcut cel mai dramatic gest de protest la adresa regimului comunist ceauşist.

Deşi plecase la muncă, el s-a învoit şi a luat drumul pârtiei Bradu din Poiana Braşov, unde a schiat întreaga zi. Pe înserat, către ora 17.00, a coborât pentru ultimă oară pârtia. Apoi, la baza ei, fără să ezite, şi-a dat foc, transformându-se într-o torţă vie. Cu ultimele puteri, a scos de sub haină un carton galben, pe care scrisese, amestecând româna cu germana, “Stop Mörder! Braşov = Auschwitz”. “L-a înfipt cu un briceag în bradul ăsta”, mi-a destăinuit văduva lui mai târziu, când am ajuns la locul teribilei scene. A fost un gest nemaivăzut pentru “Epoca Ceauşescu”, iar Liviu Babeş a fost numit “Jan Palach al României”. După numai câteva ore, la postul de radio Europa Liberă se vorbea deja despre sacrificiul suprem al lui Babeş în numele libertăoeii.

Recomandări

Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat

A murit după două ore, la spital

Babeş n-a murit pe pârtie, ci la spital. Întregul adevăr despre momentul în care şi-a dat sufletul nu e cunoscut însă nici astăzi. “Au existat martori la scenă, turişti străini, dar şi români. Tooei au declarat că el mai trăia când a sosit maşina Salvării şi că focul fusese stins atât de repede, încât rănile nu puteau fi atât de grave încât el să nu supravieoeuiască”, ne-a dezvăluit Etelka Babeş.

Foarte repede au sosit atunci la faoea locului nu numai medicii de pe Ambulanoeă, ci şi oamenii Securităoeii. Ei l-au însooeit pe Cornel la spital şi doar ei ştiu ce s-a întâmplat în cele două ore pe care acesta le-a mai trăit de la momentul autoincendierii până când a fost declarat decedat. Sooeia nu l-a văzut după ce a murit şi n-a fost permisă deschiderea coşciugului.

“Doar fratele lui l-a văzut, dar n-a vrut niciodată să-mi povestească despre asta. Nici el n-a mai fost acelaşi după întâmplarea din 1989, s-a îmbolnăvit şi a murit prin 2004”, ne-a mai povestit văduva lui Babeş.

Fireşte, pentru Etelka, Liviu Babeş nu era, în martie 1989, viitorul “erou-martir anticomunist”, ci bărbatul căruia, sperase ea, îi spusese “Da” pentru toată viaoea. Sooeul cu care avea o fiică de crescut. Omul pe care l-ar fi preferat “nemartir”, dar în viaoeă. Æi care le-a părăsit, pe ea şi pe fiica lor, Gabriela, atunci în vârstă de 11 ani, “fără preaviz” şi în numele unui ideal înalt. La numai opt zile după ce Babeş şi-a dat foc pe pârtie, pe 10 martie 1989, el şi Etelka ar fi trebuit să aniverseze 14 ani de căsnicie…

Recomandări

Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul său: „Vor deveni cu siguranţă o ţintă”

“Eu l-am iertat de mult. Sper c-a făcut- o şi Cel de Sus. Deşi nu cred c-a meritat tot sacrificiul acela. Sunt convinsă că s-ar îngrozi de-ar vedea cum am ajuns, cum arată lumea şi libertatea pentru care a murit el ”, mai spune văduva martirului, ajunsă acum la vârsta de 63 de ani.

Ce scrie pe placa omagială

Pe placa omagială ridicată în cinstea lui Babeş în curtea bisericii din Poiana Braşov scrie, atât în română, cât şi în engleză: “A binemeritat de la Patrie. Acest om s-a autoincendiat pentru a protesta şi pentru a atrage atenţia oamenilor de pretutindeni că România era un uriaş lagăr de concentrare. (…) El este torţa care a întunecat torţionarii, el este fitilul care a luat foc la 2 martie 1989, pregătind marea explozie populară din decembrie 1989” (“Martirul” – M. Breciu). Soţia lui Babeş povesteşte oftând: “Când s-a dezvelit placa asta comemorativă, fiica mea a citit ce scrie pe ea şi m-a întrebat: “Mamă, dar ce înseamnă «a binemeritat de la patrie?». N-am ştiut ce să-i răspund. Nu ştiu ce-a făcut patria pentru el, ştiu doar ce a făcut el pentru patrie”.

Jan Palach a devenit simbolul sacrificiului pentru libertate

Jan Palach a fost un student cehoslovac în vârstă de 20 de ani, care, în ziua de 19 ianuarie 1969, şi-a dat foc în Piaţa Wenceslas din Praga, în faţa Muzeului Naţional. Gestul său a fost un semn dramatic de protest în faţa invadării Cehoslovaciei, în august 1968, de către armatele ţărilor semnatare ale Tratatului de la Varşovia, versiunea comunistă a NATO. Condusă de trupele sovietice, dar fără participarea României, invazia a avut drept scop înăbuşirea măsurilor liberal-reformatoare ce începuseră a fi introduse de guvernul cehoslovac condus de Alexander Dubcek. Prin sacrificiul lui, Jan Palach a devenit un simbol al libertăţii, memoria lui fiind cinstită şi omagiată nu doar în Cehia de azi, ci şi în multe alte ţări ale lumii.

Recomandări

Politico: De ce Klaus Iohannis are șanse să preia șefia Comisiei Europene. Lista posibililor înlocuitori ai Ursulei von der Leyen

În faţa crucii a fost construită o terasă

Pe pârtia Bradu din Poiana Braşov, zumzetul agitaţiei schiorilor nu se stinge aproape niciodată. La baza ei, stingheră, e o cruce ridicată încă din 1990 de “Asociaţia 15 noiembrie 1987”, din Braşov…

Iar în faţa crucii s-a înălţat nepăsătoare construcţia unui local cu terasă, unde lumea bea, mănâncă, se simte bine, totul pe fondul decibelilor “scuipaţi” de boxe puternice… În plus, un tomberon de gunoi ţine companie crucii. “Nu aşa credea şi spera Babeş că va arăta ţara asta, când va fi să fim liberi. Credea în valoare, în cinste, în munca preţuită cum se cuvine. Se zbuciuma că nu existau toate astea atunci”, spune văduva lui, tristă. “Cred că, dacă ar învia azi, Liviu s-ar întoarce grabnic pe lumea cealaltă”, zâmbeşte amar femeia.

Strada din Braşov pe care au locuit a primit numele fostului soţ

După gestul sinucigaş al lui Liviu Babeş, Etelka a rămas cu amintirile, cu o fată, Gabriela, pe-atunci în vârstă de 11 ani, şi cu un nume de stradă ce-a fost botezată după fostul soţ.

Revoluţia n-a însemnat automat şi recunoaşterea sacrificiului făcut de Babeş. Abia în 1997 Parlamentul a adoptat o lege prin care i se recunoştea acestuia calitatea de “erou- martir”. Apoi, au mai trecut 10 ani până când Etelka a beneficiat de drepturile ce i se cuveneau prin statutul fostului soţ. Culmea, cel mai straniu moment a fost când autorităţile braşovene au decis ca strada pe care locuia familia Babeş să-şi schimbe numele din “Rândunicii” în “L.C. Babeş”.

“Nu ştiu dacă puteţi înţelege ce însemna pentru mine să ajung acasă şi să-i văd numele pe o placă, zi de zi. Ca să nu mai spun ce reacţii au avut vecinii, pentru că au fost nevoiţi să-şi schimbe buletinele pe noua adresă. Apoi, alţii mă opreau pe stradă şi mă întrebau, cu răutate: “Vă place ce trăim acum? Nu era mai bine pe vremea comunismului?”.

Toate acestea au determinat-o, în urmă cu 10 ani, să se mute din apartamentul şi de pe strada unde trăise clipe dragi alături de soţul ei.

Urmărește-ne pe Google News