Zeci de poliţişti locali, însoţiţi de angajaţi ai Primăriei Sectorului 4 şi ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au verificat vineri dimineaţă locuinţele a sute de persoane din mai multe imobile sociale, de pe Aleea Nehoiu din sudul Bucureştiului. Acţiunea de control a vizat identificarea celor care au primit locuinţe sociale de la primărie şi pe care, ulterior, le-au subînchiriat la suprapreţ altor persoane.

Update:12.30

La puţin timp după demararea acţiunii de control, unii dintre locatari au început să se revolte.

,,Aceste blocuri aparţin Primăriei Sectorului 4 şi noi aveam informaţii că în ele nu mai locuiesc familiile pentru care au fost repartizate aceste garsoniere. În mod normal, aici ar trebui să locuiască doar cazurile sociale şi familiile care au fost evacuate din case naţionalizate, pentru aceste familii au fost repartizate toate locuinţele de aici. Evident, persoanele care au fost găsite în locuinţe nu aveau dreptul să fie, chiar dacă cei mai mulţi dintre ei au spus că sunt în vizită. Cel mai probabil va fi repetată această acţiune şi persoanele care nu au dreptul să locuiască în aceste două blocuri vor fi evacuate, urmând, evident, ca aceste garsoniere să fie repartizate celor care au nevoie”, a declarat Cristian Zărescu, consilier al Primarului Sectorului 4, potrivit România tv.  Oamenii au acuzat Primăria îi deranjează nejustificat, alţii că le sunt oferite condiţii de trai mizere. Razii pentru depistarea persoanelor care locuiesc ilegal în București. Peste 100 de oameni ai legii intervin în sectorul 4 împotriva persoanelor care locuiesc ilegal în cladiri istorice abandonate sau în imobile aflate în stare avansată de degradare.

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.