Dumitru a precizat că gradul de colectare a veniturilor din taxa pe valoarea adăugată (TVA) este de puţin peste 40%, iar sumele neîncasate la buget din TVA depăşesc 70 de miliarde de lei, informează capital.ro.
„Estimăm că evaziunea fiscală a fost de 16% din PIB în 2013. La TVA, evaziunea a fost de 12% din PIB, respectiv 72 de miliarde de lei, din care 10 miliarde provin din industria alimentară, doar la carne evaziunea fiscală a fost de 80%”, a precizat Ionuţ Dumitru.
Preşedintele Consiliului Fiscal a vorbit şi despre veniturile bugetare mici şi pierderile bugetare generate de munca la negru, estimate la peste 2% din PIB.