Libertatea: Bună, credeam că încă dormi după nunta de aseară…
Florina Marincea: Nu, m-am trezit. Nu dorm mai mult de 5-6 ore pe noapte. somnul e o pierdere de timp pentru mine. Am atât de multe de făcut că zilele îmi par prea scurte.
Pe 8 august e ziua ta. Împlineşti 26 de ani. Unde îţi faci ziua?
La Billionaire, localul lui Flavio Briatore, din Sardinia. Este un club italian exclusivist, unde vin doar VIP-uri. Paris Hilton este una dintre clientele fidele de acolo.
Ai făcut rezervare?
Eu nu trebuie să fac nimic, fac alţii pentru mine.Deci, Florina…Nu, nu îmi mai zice Florina, că nu îmi place. Mă enervează numele ăsta. Toată lumea îmi spune Flo.
OK, Flo.Cum ai ajuns în Italia?
Am plecat din România în 2003. Aveam 19 ani şi m-am angajat la Babaloo, o discotecă renumită de lângă Perugia, Italia. Eram un fel de hostess, luam clienţii de la intrare şi-i duceam la masă.
Câştigai bine?
Luam cam 200 de euro pe zi, dar lucram numai vinerea, sâmbăta şi duminica. Scoteam în jur de 2.000-2.500 de euro pe lună. Erau bani, nu glumă.
Nu erai prea tânără? Mama ta ce-a zis?
Nu, eu sunt o fire mai libertină. Nu avea cum să îmi zică mama “Nu pleca”, pentru că oricum nu o ascultam.
Apoi?
Apoi m-am logodit cu un italian. L-am găsit repede (râde). A trebuit să renunţ la jobul de la discotecă pentru că nu m-a mai lăsat. Era foarte gelos. Dar îmi dădea el tot, aşa că nu duceam lipsă de nimic.
Avea bani mulţi?
Era milionar, normal! (râde) Construia case. La Milano, am urmat un curs pentru a deveni designer vestimentar. În urmă cu trei luni am intrat şi în televiziune, la Italia 1.
Cum ai intrat în televiziune?
Să îţi zic ceva: aici nu e de-ajuns să ai două ţâţe şi un cur ca să faci televiziune, trebuie să mai ai şi ceva în cap, şi şarm… L-am cunoscut în decembrie pe Lele Mora, renumit agent din Italia, la un restaurant din Milano. La câteva zile după cină, m-a sunat şi mi-a propus o carieră în televiziune.
Nu s-a mutat acasă la miliardar
Şi?Cum e, îţi place?
Da, toată lumea mă iubeşte aici. Mă opresc şi copiii de 10 ani pe stradă şi mă roagă să fac poze cu ei. M-am făcut plăcută pentru că eu în general sunt o fată mai glumeaţă.
Ce poţi să ne spui despre Stefano Ricucci, iubitul tău, “regele imobiliarelor” din Italia, miliardarul…
L-am întâlnit cam de o lună. Ne-am cunoscut la o prezentare de modă la Milano şi s-a nimerit să avem locurile unul lângă celălalt. Am stat de vorbă, am glumit, ne-am plăcut… E foarte simpatic, mi-a plăcut că nu este un tip arogant. Apoi am ieşit cu el într-un weekend, când ne-au şi surprins paparazzii…
Te place?
Lui îi plac toate fetele frumoase, îţi dai seama. Însă la mine apreciază felul meu de a fi, caracterul meu.
Pe când nunta? Te-ai mutat la el?
Dacă îmi dă un inel cu un superdiamant, mă mărit cu el. Nu, este adorabil, este o persoană super, dar eu am casa mea în Milano, în centru, nu am de ce să mă mut la el.
Mă gândeam că nu în fiecare zi dai peste un miliardar care să te placă atât de tare.
Ei, mie dacă-mi place de cineva, e al meu. Mereu!
S-a iubit cu un fotbalist celebru
Florina a mai făcut confesiuni picante site-ului italian spettegola.com, mărturisind că a avut o relaţie fierbinte cu un fotbalist celebru care joacă la o echipă din nordul Italiei, însă nu a vrut în ruptul capului să spună numele celui în cauză. A menţionat doar că s-au cunoscut într-un club din Ibiza şi că au făcut sex nebun. După ce a terminat relaţia cu acesta, Florina a mărturisit în presa italiană că nu a mai avut nici o altă legătură serioasă cu vreun bărbat.
Ca să aibă pielea fină, face mult sex
Fire puternică şi dornică de a fi în centrul atenţiei, Florina a acordat interviuri incendiare în presa italiană. Într-unul dintre cele mai recente, ea a fost întrebată ce face ca să arate atât de bine: “Am mare grijă de mine. Pot să spun doar că am observat că dacă fac mult sex, pielea mea devine tot mai catifelată. Şi, normal, aplic reţeta constant”.
Cea mai sexy dintre concurentele de la «Frumoasa şi tocilarul»
Plecată din România la vârsta de 19 ani, bucureşteanca Florina Marincea şi-a dorit să ajungă cineva în Italia şi a reuşit acum, la 26 de ani.
După ce a făcut o şcoală de stilişti în România, noua bombă sexy a Italiei nu a fost mulţumită de veniturile sale şi a decis să plece în căutarea unui trai mai bun, lipsit de griji, aşa cum visa de mică. Ajutată de calităţile fizice, românca a reuşit să ajungă într-unul dintre cele mai vizionate showuri TV din Italia, “Frumoasa şi tocilarul”, unde s-a făcut rapid remarcată, mai ales prin firea ei vulcanică. Aici ea trebuia să se lase cucerită de un tocilar şi chiar să facă sex cu el, însă a fost eliminată înainte de etapa finală. Emisiunea a fost cea care i-a deschis drumul spre faimă, bani şi bărbaţi atrăgători şi înstăriţi, precum noua ei cucerire, miliardarul Stefano Ricucci.