Diagnosticat cu cancer la picior, Răzvan Rădulescu (15 ani) e în stare gravă şi doar amputarea piciorului îi mai poate prelungi viaţa. Totuşi, tatăl, care este şi tutorele său legal, refuză intervenţia. Asta chiar dacă, până vineri, n-a trecut niciodată pe la fiul său internat în Capitală de peste şase luni. “Atunci le-a zis medicilor că el se opune, că oricum mor”, ne-a spus, ieri, băiatul.
Exclusiv | Îl vor salva de la moarte pe băiatul al cărui tată nu-și dădea acordul să fie operat de cancer!Sunt şanse ca situaţia să se rezolve astăzișa arată, pe radiografie, tumora (medalion) de la piciorl
Impresionaţi de cazul lui Răzvan, reprezentanţii Asociaţiei T.A.T.A. au găsit o cale ca povestea lui să aibă un final fericit. “L-am convins pe tată să accepte ca altcineva să-şi asume responsabilitatea de a semna pentru operaţie. Mâine (astăzi, n.r.) mergem la Direcţia pentru Protecţia Copilului din sectorul 4, de care aparţine spitalul, unde vom solicita decăderea din drepturi a tatălui şi plasamentul în regim de urgenţă sub tutela mamei. Ea este de acord ca fiul să-i fie operat. Sunt şanse ca autorităţile să aprobe pe loc cererea”, ne-a spus Bogdan Drăghici (foto), preşedintele T.A.T.A.
Exclusiv | Îl vor salva de la moarte pe băiatul al cărui tată nu-și dădea acordul să fie operat de cancer!Dr. Burnei: «Fără amputare, va mai trăi maximum doi ani»
Dr. Gheorghe Burnei (foto), şeful Clinicii de Ortopedie Pediatrică de la Marie Curie, spune că amputarea piciorului invadat de cancer se poate face în maximum 15 zile. “După aceea, cancerul, care s-a extins şi la alte organe, se va reactiva. Acum e încă sub efectul citostaticelor. Fără amputare, va mai trăi maximum doi ani, iar cu operaţie, cel puţin cinci”, ne-a spus medicul. În următorii cinci ani, există posibilitatea ca noi tratamente pentru cancer să ajungă în România şi, mulţumită lor, Răzvan va avea şansa să scape definitiv de boală.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.