Armurieri privaţi şi chiar reprezentanţi ai unor asociaţii de vânătoare au înarmat ilegal zeci de persoane cu origini arabe. pe care le-au “invitat”, cu de la ei putere, să vâneze în România. Chiar dacă nu au avut în viaţa lor un act care să demonstreze că au dreptul să ţină o armă în mână, zeci de împătimiţi ai vânătorii de prin Siria, Irak, Emiratele Arabe sau Kuweit au tras într-o veselie prin pădurile noastre din Bucureşti, Galaţi, Brăila, Tulcea, Giurgiu sau Ilfov. Au împuşcat tot ce mişcă, de la raţe la porci mistreţi, cu arme letale şi muniţie puse la dispoziţie de gazdele lor care, acum, dau cu subsemnatul la Poliţie.

“Vorbim, în acest moment al anchetei, de zeci de cetăţeni de prin Orientul Mijlociu care au tras ilegal în România cu arme letale. E o anchetă delicată, care a durat câteva luni, în urma căreia am aflat că vânătorile s-au derulat pe perioada unui an”, ne-au dezvăluit surse judiciare.

Descoperirea unor documente care arată că pentru o partidă de vânătoare s-au încasat chiar şi 10.000 de euro de persoană va extinde ancheta şi în zona evaziunii fiscale, şi a spălării de bani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.