De Ana Hațeg,

Explozia s-a produs la puţin timp după ora locală 09:00 (10:00 ora României) într-un bloc situat la periferia oraşului Blankenburg.

Locuitorii din blocul afectat au fost evacuaţi, a declarat Uwe Becker, purtător de cuvânt al poliţiei locale, care a adăugat că ”Nu poate fi exclus să existe mai mulţi răniţi”.

Într-o fotografie postată pe Twitter de poliţie se poate vedea fum ieşind de pe ferestrele unui apartament de la etajul al doilea al unui bloc datând din timpul fostei Republici Democrate Germane (Germania de Est).

În apropiere se află o şcoală primară şi o creşă. Cei aproape 100 de copii aflaţi în creşă au fost mutaţi în alte locuri, scrie Agerpres citând DPA şi Reuters.

Citeşte şi:

Rezultatele alegerilor din Marea Britanie: majoritate absolută pentru conservatori în Parlament. Vom avea un Brexit rapid

Vedetă din România cu imagine impecabilă, cooptată de armata pakistaneză ca să-i facă publicitate împotriva Indiei în conflictul periculos din Kashmir!

Libertatea lui Tetelu | Istoricul Mădălin Hodor: ”Economia lui Ceaușescu este un mit. Industrializarea a fost o porcărie”

Simona Halep, despre retragerea din tenis: "Sincer, chiar am vorbit cu fratele meu despre asta"
GSP.RO

Simona Halep, despre retragerea din tenis: "Sincer, chiar am vorbit cu fratele meu despre asta"

Horoscop 25 ianuarie 2020. Vărsătorii au parte de o zi specială
HOROSCOP

Horoscop 25 ianuarie 2020. Vărsătorii au parte de o zi specială