Gigantul Bosch organizează, în luna martie, două evenimente de recrutare şi informare în campusul fabricii din Jucu, județul Cluj.
În cadrul Zilei Recrutării din 17 martie, vor avea loc interviuri în vederea recrutării pentru una din următoarele poziţii: operatori asamblare finală, operatori specializaţi în procese automatizate, operatori roboţi industriali, operatori calitate, gestionari şi distribuitori de materiale.
Pentru cei interesaţi să se alăture echipei Bosch Cluj, care nu pot fi prezenţi la eveniment, compania organizează interviuri de angajare în fiecare zi de luni.
Al doilea eveniment, Ziua Tehnologiei Automotive, va avea loc pe 24 martie și este dedicat studenţilor, masteranzilor, specialiştilor, dar şi celor interesaţi să cunoască activitatea fabricii Bosch Cluj.
Bosch susţine tinerii absolvenţi prin programe precum Junior Managers (JMP), dedicat tinerilor viitori manageri şi Working Student, un program de internship plătit în care sunt implicaţi peste 350 de studenţi.
De asemenea, Bosch continuă investiţia în educaţie prin lansarea, în 2017, a unui program de masterat cu o programă înnoită şi stagii de practică, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 20 de ani şi are peste 5.000 de angajaţi în patru centre. În anul 2016, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 332 milioane de euro pe piaţa din România.
Dispare taxa de cadastru. Primarii pot cere, de azi, bani pentru cadastru
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c5a5b07777070a6c934b14f9531dbe64.jpg)
Viva.ro
Nemachiată, cu părul alb, în pantaloni sport, văduva lui Sergiu Nicolaescu a intrat în atenția tuturor după ultima apariție pe străzile din Capitală. Surpriză! Alături DE CINE a apărut
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a1eda9fea34295421687e3ecfbd6892e.jpg)
Unica.ro
Fenomenal! Mirabela Grădinaru a pus în umbră cele mai influente femei ale planetei la Ankara! A creat o adevărată frenezie pe internet cu o apariția sa. Detaliul care a stârnit admirația tuturor!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9e1af2bbd2cecb2f47aef2017806895.jpg)
Elle.ro
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_eddefd9a12adbdb7760317ae4875f127.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Wow! Mara Bănică, fix ca o leoaică în direct! A dat afară din emisiune o cântăreață! Ce a scos-o din minți? ”Vă rog să mi-o scoateți din direct! Niciodată în viața mea nu pot s..
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e181f003b879b5c0f622b0eff71cb956.jpg)
Avantaje.ro
Abia acum s-a aflat! 😮Fosta iubită a lui Dan Bittman, Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai lui, este singura persoană din România care...
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f00d4b7a7610413491ee53eb75d92e3d.jpg)
Tvmania.ro
„Palatul din Popești Leordeni”! Cum arată casa de vis a Irinei și a lui Răzvan Fodor: 7 camere, o baie ca-n filme, grădină și o poveste incredibilă în spate
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3faf578da67ac7da5fc4b101b48b140a.png)
Adevarul.ro
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0807aad84963e12c1ffbe5b5cbe2896a.jpg)
Fanatik.ro
Transferuri internaționale 2026, mercato de vară. Incredibil unde a ajuns să semneze Kurt Zouma, la 6 luni de la plecarea de la CFR Cluj
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
Financiarul.ro
Detaliul de pe factura la curent pe care mulți români nu îl verifică. Poate face diferența la final de lună
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_aa4291b2d21663f97fd1258d96681c54.jpg)
Elle.ro
Livia Eftimie, prima reacție după ce Spike a făcut declarații controversate despre relația lor și divorțul ei de Cătălin Bordea: „E viața mea, am trăit-o. Știu…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
Viva.ro
Dragi români, a venit anunțul la care nimeni, dar nimeni nu se mai gândea acum! Ce veste a dat Claudiu Manda
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6f37ddb7a1b3ee53fb44eb58998532b8.jpg)
TVMania.ro
„De la fetița fără petreceri, la diva din Capri!” Scrisoarea emoționantă scrisă de Ramona Olaru la 37 de ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_48eabc3f5fc9b29139a8290cb067dcb3.jpg)
ObservatorNews.ro
"Cine sunt eu?" Drama unei femei adoptate din România, trimisă în Canada cu identitatea unui alt copil
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_88cddbd6573dc13a0e32132b7b5eea43.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Breaking grav, știre în curs de desfășurare // Șoc în România! Cine e, de fapt, bărbatul care a murit fulgerător în parcarea #BeachPlease // Ce moarte cumplită... Cel puțin înfiorător ce-a putut păți..
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f45db372ffa23b904520ebdeb8b47dac.png)
Mediafax.ro
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
StirileKanalD.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2f50f2f98e3fe05cc67e7e779e36de93.jpg)
Wowbiz.ro
„Nu vreau să-i mai pronunț numele”. Cristina Pucean, mesaj cu subînțeles pentru Bogdan de la Ploiești: „Să-i dea Dumnezeu după suflet”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_257643dea611b25737ecd49a442101ce.jpeg)
Wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_098f53e6763d6a19c17a6147d9eb1970.webp)
Redactia.ro
Doliu imens în lumea fotbalului! Un titular de la Cupa Mondială 2026 s-a stins la doar 25 de ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5788c3ca00d2d6384a86ac469067ac13.jpg)
KanalD.ro
O femeie din Buzău și-a pierdut viața după ce s-a sufocat cu o bucată de covrig. Tragedia a avut loc sub privirile soțului
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
ZiaruldeIasi.ro
Proiectul imobiliar pregătit lângă Lidl Moara de Foc este scos la vânzare. Dezvoltatorul este asociat în piață cu un alt proiect de anvergură
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_156db290d6569739cbd9aad3432edd18.jpeg)
Fanatik.ro
Cei doi români care l-au anihilat pe Haaland în România – Norvegia la U17. Unul a fost propus recent la FCSB, celălalt a ajuns în liga a 7-a!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_143a7339b4b563b514400be790f5e730.webp)
Spotmedia.ro
Misterul istoric din spatele poveștii „Moana”: De ce au pornit polinezienii spre est după 1.700 de ani de izolare
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9e4e1854aaf61fabca5ba97e1c126804.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_8192eaddf03493c7a297fc9ebce84004.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/alexandru-muraru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/oana-gheorghiu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vedete-in-costum-de-baie-la-40-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/mihai-bendeac-despre-dan-negru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ae900123ce25896590d62b530a5b8997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8cb02c182583cf38da3729242cd3b2d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/transplant-inima-iasi-e1783800924960.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-12-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/turcia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/plaja-balos-creta-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nava-romaneasca-emerald-lumi-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/otet-de-orez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-rucsac-asteapta-bagaj-cala-banda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lista-bagaj-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/elicopter-smurd-munte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/adictii-dependenta-shutterstock1238169970-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/tren-cfr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vinete-in-piata-obor-din-bucuresti-12-scaled.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pink-floyd-the-wall-profimedia-0560345991-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/receptie-summit-nato-2026-profimedia-1115102646.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pensionari-casa-de-pensii-id248657-inquam-photos-pana-tudor-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viorel-pasca--foto-id285056-inquam-photos-george-calin-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.