Fabuloasa poveste a lui George Vlad, românul care a adus Oscarul pentru „Dune 2”: „Am vânat vântul cu microfoane prin deșertul Sahara”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Filmul „Dune 2” a câștigat în acest an Oscarul pentru cel mai bun sunet, însă premiul i se datorează în mare parte unui român stabilit în Marea Britanie. Este vorba despre George Vlad, specialist în sound design, cel care a înregistrat sunetul deșertului Sahara folosit de regizorul Denis Villeneuve pentru a reda atmosfera sumbră și apăsătoare de pe planeta Arrakis. George, cunoscut de cineaștii din întreaga lume, a povestit pentru Libertatea cum a ajuns să fie cooptat în echipa de la Hollywood, dar și prin ce greutăți a trecut ca să-și vadă visul cu ochii.
Cuprins:
- Înzestrat cu un auz deosebit, George a devenit sunetistul preferat al Hollywood-ului
- „Cel mai frumos sunet? Vocea persoanei iubite”
- George Vlad s-a lăsat de școală în clasa a XI-a și s-a angajat
- „Am mâncat biscuiți de pe jos, plini cu furnici. Dar pentru mine a fost un semn divin”
- Expediții în peste 50 de țări
- Sunetul de Oscar pentru „Dune 2”, înregistrat în deșertul Sahara
- Cea mai periculoasă expediție, la un vulcan din Etiopia
- Cântecul balenelor, o experiență profundă
Înzestrat cu un auz deosebit, George a devenit sunetistul preferat al Hollywood-ului
Povestea românului născut la Iași pare ea însăși ruptă dintr-un film ce trece însă dincolo de orice imaginație. Căci, până să ajungă să lucreze la cele mai cunoscute producții de la Hollywood, George Vlad a trăit o viață extrem de grea.
De la un tânăr sărac și care, de nevoie, și-a abandonat școala, el a ajuns să-și termine studiile în străinătate și să fie căutat de cei mai mari regizori și producători de film americani. Iar asta pentru că George le asigură succesul garantat: sunetul animalelor sălbatice, al păsărilor, șuieratul vântului, ropotul ploii, vuietul și tunetul furtunii, zgomotul înfundat al pașilor, ambianțele - toate sunt reale, înregistrate în mijlocul naturii.
Captate cu microfoane performante amplasate pe uscat dar și în apă, alese pe sprânceană, iar apoi editate până în cele mai mici detalii, sunetele pe care le auzim în filmele la care a lucrat românul ne poartă într-o lume aproape reală. Pentru că nici un zgomot cât de mic și nici o șoaptă nu sunt realizate pe calculator.
George s-a implicat activ în două mari producții: „Lion King Mufasa” și „Dune 2”. Însă sunetele înregistrate de el au apărut și în alte pelicule: „Fire of Love”, un documentar despre doi vulcanologi, soț și soție, care au murit tragic în Japonia, într-o erupție, „Planet Earth 3”, „House of The Dragon”, „Outlander”, „Invasion”. „Am lucrat și la jocul Dune Awakening, am lucrat cu Google, am lucrat pentru browserul Chrome”, ne-a povestit sunetistul.
„Cel mai frumos sunet? Vocea persoanei iubite”
George recunoaște că în jurul sunetelor se învârte, practic, întreaga lui viață. „Multă vreme am crezut că toată lumea aude la fel. Însă, de fapt, eu aud mult mai bine, mult mai puternic și percep sunete de finețe, pe care alții le consideră doar zgomot de fond. Pentru mine, însă, sunt sunete distincte. De exemplu, dacă mă duc undeva, la țară, eu aud în același timp corbii din pădure, cocoșul vecinului dar și greierii din iarbă. Aceste sunete nu se amestecă. Le percep pe fiecare în parte. Eu și când dorm aud sunete”.
L-am întrebat pe George care este pentru el cel mai frumos sunet, iar răspunsul a fost sublim: „Vocea umană este foarte faină. De exemplu, dacă asculți vocea unei persoane pe care o iubești, acela este de departe cel mai frumos sunet din lume. Apoi, cântecul păsărilor, dimineața, într-o pădure. Ce poate fi mai frumos de-atât?”
Pe de altă parte, sunetistul român a recunoscut că această capacitate a sa vine la pachet și cu niște mici dezavantaje. „Sunt sunete care mă deranjează mai tare decât îi deranjează pe alți oameni. Sunetul traficului într-o zi aglomerată în oraș, dar mai ales sunetul sirenelor. Sunt stimuli la care sunt foarte sensibil. Uneori, simt nevoia să-mi pun căști pe urechi”.
George Vlad s-a lăsat de școală în clasa a XI-a și s-a angajat
Însă, până să atingă celebritatea, George Vlad a dus o viață foarte grea. Până la șase ani a fost crescut la țară, de bunici, iar cele mai frumoase amintiri de acolo le are. „Dar și munceam mult. Cred că aveam vreo cinci, șase ani când am început să curăț prima oară grajdurile la vaci și porci. Apoi, după ce am mai crescut puțin, am plecat cu animalele la păscut. Dar îmi luam și o carte cu mine. Și stăteam așa pe pajiște în soare și citeam”, își amintește el acum.
Ajuns în clasa întâi, băiatul s-a mutat la părinți, în Iași, acolo unde avea să uite ce înseamnă fericirea. „Tatăl meu era alcoolic, în familie au existat mereu certuri și discuții. Era o atmosferă încărcată și foarte stresantă mai ales că nu o duceam nici foarte bine cu banii. Iar acomodarea cu noul stil de viață nu a fost nici ea ușoară”.
În adolescență, George avea să trăiască drama copilului care-și vede părinții divorțând. A fost momentul în care s-a lăsat de școală și a început să-și caute de muncă. „Eram prin clasa a X-a când mi-am luat primul job. Împreună cu mai mulți prieteni văruiam prin apartamentele oamenilor. Mă duceam cu ei, mai ajutam , mai făceam un ban”. La 16 ani, fără știrea mamei sale, s-a urcat în tren și s-a dus la Câmpulung Moldovenesc. „Să sap șanțuri pentru primărie. Și nici măcar nu m-au plătit”.
Însă divorțul părinților a adus-o pe mama sa în pragul sărăciei, iar banii aproape că nu le mai ajungeau nici măcar de pe-o zi pe alta. „După divorț ne-am mutat la periferia orașului într-o locuință cu sobă. Ce să mă mai gândesc eu la școală când nu avea cine să taie lemnele și să facă focul, când nu avea cine să aibă grijă de sora mea mai mică, căci mama lucra până târziu în noapte”.
„Am mâncat biscuiți de pe jos, plini cu furnici. Dar pentru mine a fost un semn divin”
Așa că, în timp ce colegii lui se pregăteau să intre în clasa XI-a, George a plecat la muncă în Italia. „La Milano am lucrat la cărat moloz pe un șantier”. Trei luni a muncit neîncetat, de dimineața până seara, fără nici o zi liberă. „Locuiam într-un apartament cu o bucătărie și un dormitor cu paturi suprapuse, unde ne înghesuiam 10 inși. De multe ori, dormeam pe jos”.
Ajuns la capătul puterilor, George a plecat de pe șantier. „Două luni am dormit pe unde am apucat, prin camioane, pe străzi și într-o fabrică părăsită. Mâncam la biserică, unde se ofereau alimente gratis pentru săraci. Nu avem nici măcar 50 de euro să mă întorc acasă”.
Cea mai dureroasă amintire tot din perioada aceasta o are. „M-am trezit într-o dimineață, nu mâncasem de două zile, și, la un moment dat, am găsit pe jos un pachet de biscuiți plin cu furnici. I-am mâncat, iar apoi am pornit din nou să-mi caut de muncă. Pentru mine ăsta a fost un semn de la Dumnezeu că totul va fi bine”.
Expediții în peste 50 de țări
Norocul i-a surâs și, la scurt timp, a găsit un job la o firmă de relocare unde a muncit doi ani. „M-au angajat, dar fără acte. Când se muta cineva, veneam cu camionul și ajutam la încărcatul mobilierului și la transportul acestuia la noua locație”.
Însă lui George i se făcuse tare dor de țară, iar într-o zi a decis să se întoarcă la Iași unde s-a înscris la liceu, la seral. „Mi-am dorit foarte mult să-mi continui studiile”. Tot în acest timp, tânărul și-a descoperit și o pasiune. „Compuneam muzică electronică. Apoi mi-am făcut un site, am trimis e-mailuri la diferite studiouri și așa am ajuns să fac sound design pentru firme din străinătate care realizau jocuri video”.
În scurtă vreme, românul a devenit atât de cunoscut încât a fost invitat de un profesor din Scoția să urmeze un curs de sound design la Universitatea Napier din Edinburgh. „Așa că mi-am făcut bagajele și am plecat”.
În România, dar și în Scoția, în timp ce se plimba prin natură, a început să înregistreze cântecul păsărilor și sunetele animalelor sălbatice. „Erau sunete care mă relaxau, mă bucurau, mă încărcau cu energie pozitivă. Le-am urcat pe internet să se bucure și alții, iar apoi am constatat că deveniseră foarte apreciate și căutate pentru diverse proiecte. Așa că am continuat să înregistrez în Suedia, Norvegia, iar apoi am fost în Africa de Sud, la un workshop”.
Au urmat plecări Senegal, Etiopia, Gabon, Amazon, Islanda, Patagonia, Peru. „Am avut expediții în peste 50 de țări. Iar după ce am făcut mai multe colecții de sunete, le-am scos la vânzare. Și mi s-a dus vestea. Mi-am deschis apoi un canal de Youtube, am postat bloguri, vloguri, fotografii din expedițiile mele”.
Sunetul de Oscar pentru „Dune 2”, înregistrat în deșertul Sahara
Cu o astfel de experiență în spate, a fost doar o chestiune de timp până când George a fost contactat de producătorii de la Hollywood. „În 2020, mi-a scris cineva de la Hollywood și m-a întrebat dacă am sunete cu lei și elefanți. Aveam, așa că am trimis o colecție care le-a plăcut celor de acolo foarte mult. Aveau nevoie pentru un proiect care se numea „Lion King, Mufasa”. Așa am încheiat primul meu contract cu Hollywood-ul, iar apoi am plecat în Kenya să caut sunete de hiene, zebre, elefanți etc”.
Imediat după, sunetistul român a primit un e-mail de la Dave Whitehead, compozitor și sound designer implicat în proiectul „Dune 2”. „M-a întrebat dacă am niște sunete din deșert. Avea nevoie de ceva foarte specific: sunetele pe care le face vântul când bate printre stânci. Pentru că nu aveam material suficient de bun, mi-am făcut bagajul și am plecat să înregistrez în Algeria”.
Aici a fost îndrumat de un grup de tuaregi, oameni ai deșertului care l-au ghidat și l-au ajutat pe tot parcursul călătoriei. „Noaptea dormeam în cort, în mijlocul deșertului, iar ziua străbăteam cu mașina dunele de nisip în căutare unor zone stâncoase. M-am urcat pe creste, pe stânci, am amplasat microfoanele, apoi am ascultat înregistrările, le-am editat, am făcut tot ce știam eu că trebuie făcut ca să iasă totul perfect”.
„Vânătorul de vânt” a căutat cu disperare fiecare sunet, fiecare foșnet și fiecare adiere. „Le trebuiau sunete diverse. Un sunet care să-ți dea un sentiment de angoasă, de anxietate, care să te facă să te gândești că urmează să se întâmple ceva periculos. Dar am captat și sunete care au fost folosite în scene pozitive. Sau sunete de pași pe nisip. M-am înregistrat chiar pe mine mergând”.
Cea mai periculoasă expediție, la un vulcan din Etiopia
Însă George a trăit și momente la limită, căci expedițiile sale nu au fost lipsite de pericole. În 2018, în Gabon, de exemplu, a dat nas în nas, în junglă, cu un mascul de gorilă agresiv. „Mă întorceam cu ghizii din expediție când am auzit dintr-un boschet un răget. Cel mai puternic răget pe care l-am auzit în viața mea. Animalul a început să se bată cu pumnii în piept, iar sunetul era atât de puternic încât părea că vibrează toată pădurea. A fost terifiant! Unul dintre ghizi mi-a zis să mă ghemuiesc la pământ și să mă uit în jos. Dacă aș fi fugit, gorila m-ar fi atacat”.
În Malaezia, grupul lui George a fost fugărit prin pădure de o femelă cimpanzeu. „Fusese crescută în captivitate și eliberată în sălbăticie. Însă învățase că oamenii îi dau banane. Așa că, atunci când ne-a văzut, s-a repezit la noi. Atunci am fugit cât ne-au ținut picioarele”.
Expediția din Etiopia a fost însă cea mai periculoasă. „Am vrut să înregistrez sunetele unui vulcan când erupe și am găsit unul în Etiopia, activ, care emană gaze, cenușă, iar acolo există mereu și un lac de lavă. Am ajuns pe marginea craterului, însă aerul era irespirabil. Bine că ne-am acoperit gura și nasul cu măști și materiale textile pentru că acele gaze conțineau particule de siliciu. Sunt ca niște cristale de sticlă ce-ți pătrund în plămâni și ți-i distrug. Taie tot! Însă ghidul nostru nu știa asta”.
În Namibia, George a fost la un pas să fie mușcat de o viperă cu corn. „În timp ce mergeam spre un copac să recuperez niște microfoane am auzit un șuierat fin, abia perceptibil. Poate că altcineva nu l-ar fi auzit, însă urechile mele nu mă înșeală niciodată. O viperă cu corn se afla la doar câțiva metri de mine”.
Cântecul balenelor, o experiență profundă
Dincolo însă de aceste pericole, expedițiile lui George i-au oferit momente cu adevărat magice, pe care nu le va putea uita vreodată. „Ca în multe alte expediții și în Madagascar am plecat împreună cu soția mea, Eco Zhang. Iar acolo, datorită ei, am reușit să înregistrez cântecul balenelor cu cocoașă. Am folosit niște microfoane subacvatice, hidrofoane se numesc, și am captat vibrațiile din apă. A fost o experiență incredibilă, profundă”.
Cei doi soți nu s-au așteptat să primească o așa recompensă, căci sosiseră în junglă pentru a înregistra sunetele păsărilor. „Cine s-ar fi așteptat să surprindem balene? A fost magic și pentru asta trebuie să-i mulțumesc ei”. Pasionată de fotografie și drumeții, Eco Zhang a fost mereu umbra protectoare a lui George. „Ne-am cunoscut pe o rețea de socializare, iar apoi ne-am căsătorit în Kenya. Este un om deosebit, jumătatea mea cu care mă completez perfect”.
George are lumea la picioare, iar dacă cineva ar face un film după viața lui, povestea, cu siguranță, ar merita un Oscar. Iar genericul de final ar putea fi chiar următoarea sa expediție, drumul spre Japonia. „Voi pleca în curând pentru un alt proiect în care sunt implicat. Va trebui să înregistrez ambianțe cu păsări cântătoare”, ne-a mai mărturisit sunetistul.
