Șeful politicii de securitate din cadrul Meta a precizat că gigantul american va continua „să aplice etichete pe media de stat a Rusiei” și că aceste schimbări „au început deja să fie aplicate și vor continua în weekend”.

„Acum interzicem presei de stat din Rusia să ruleze reclame sau să profite pe platforma noastră oriunde în lume”, a mai adăugat acesta într-o postare pe Twitter.

De partea cealaltă, Moscova a anunțat, vineri, 25 februarie, că limitează parțial accesul la Facebook, acuzând compania mamă, Meta, că „cenzurează” mass-media rusă, potrivit Reuters.

Autoritatea de reglementare a comunicațiilor de stat din Rusia acuză Facebook că a ignorat cererile sale de ridicare a restricțiilor impuse asupra a patru instituții de presă ruse: agenția de știri RIA, postul Zvezda TV al Ministerului Apărării și site-urile gazeta.ru și lenta.ru.

Anul trecut, într-o mișcare similară, Moscova a încetinit viteza Twitter.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.