Cauza o constituie faptul că facturile au fost emise după data de 1 august, iar Codul Fiscal arată că taxa se aplică fiecărei facturi emise după această dată.

În alte cazuri, cotele anterioare sau reduse de TVA s-au aplicat și după data de majorare a TVA, dar în aceste cazuri au existat norme tranzitorii care au dispus clar acest lucru.

„Peste 10 milioane de români plătesc ilegal TVA majorată pe facturile din iulie! Ministerul Finanțelor a «uitat» să modifice Codul Fiscal și a băgat mâna în buzunarul oamenilor. Netflix, utilități, internet, toate sunt mai scumpe cu o lună mai devreme decât trebuia. I-am cerut ministrului Nazare să repare urgent și să ne dea banii înapoi”, a scris joi Vlad Gheorghe, pe rețeaua Threads.

Facturi duble la curent

Facturile de pe luna iulie la curent electric sunt duble pentru mare parte din populație, deoarece din această lună s-a făcut liberalizarea prețului energiei, după ce plafonările și compensările au fost eliminate.

Practic, de la 0,68 de lei pe kWh de energie și 0,8 lei prețul a crescut la nivelul pieței.

La acestea se adaugă și majorarea cu două puncte procentuale a TVA.

Consiliul Concurenței, cu ochii pe prețuri

Consiliul Concurenței a anunțat recent că stă cu ochii comercianți, pentru ca nu cumva scumpirile de la 1 august să fie mai mari decât trebuie.

Odată cu această dată cota generală de TVA a crescut de la 10% la 21%, iar accizele la carburanți, țigări și tutun au crescut cu 10%.

Online au apărut plângeri că o serie de companii au scumpit produsele cu 5-10%, mult peste cele două procente ce rezultă din creșterea taxelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (4)
Avatar comentarii

nakamoto 22.08.2025, 14:38

E ilegal si trebuie cerute despagubiri de mil.$

Avatar comentarii

proprietarypoet 22.08.2025, 15:15

Va fi o toamna cu miscari mari de strada (si nu georgisti si alti aiuriti). In jurul meu (si sunt oameni salariati) lumea este efectiv fara glas dupa ultima factura la curent.

Avatar comentarii

diss1958 23.08.2025, 05:47

O nouă escrocherie marca \" statul romăn\" versus cetățeni.Mai apare și măscăriciul ăla de Nazare care minte cu zâmbetul pe buze afirmând că TVA- ul de 21% se aplică la data facturării.Au naționalizat , a se citi furat, și Pilonul II de pensii, magistrații și sinecuriștii pot să stea liniștiți cu tot cu salariile și pensiile lor nesimțite iar dl.Bolojan este absolut singur împotriva tuturor în timp ce dl Nicușor Dan postează filmulețe motivaționale de pe coclaurile României.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.