Comercianții ar putea profita de creșterea TVA pentru a majora prețurile mai mult decât este justificat

Chirițoiu a precizat că, în cazul alimentelor, se așteaptă ca o parte din majorarea TVA să fie „absorbită” de rețelele de magazine care au promis menținerea sau chiar reducerea prețurilor.

„Monitorizăm constant piețele, în special cele de alimente și carburanți, unde avem date în mod regulat prin intermediul Monitorului Prețurilor. Dacă vor apărea semnale de alarmă, ne vom orienta și către alte sectoare”, a declarat Bogdan Chirițoiu, sâmbătă, într-o intervenție la Digi 24.

Consiliul Concurenței va investiga acele cazuri unde comercianții ar fi putut profita de creșterea TVA pentru a majora prețurile mai mult decât era justificat. „Dacă identificăm situații în care prețurile au crescut excesiv, acestea vor face obiectul unor anchete. În rest, vom continua monitorizarea”, a spus Bogdan Chirițoiu.

Modificările de taxe la carburanți se reflectă imediat în preț

El a adăugat că, în ceea ce privește carburanții, modificările de taxe se reflectă imediat în preț, lucru observat de fiecare dată, atât în cazul scăderilor, cât și al creșterilor. Pentru alimente, se estimează că o parte din impactul fiscal va fi preluat de retaileri.

„Din experiențele anterioare, aproximativ două treimi din creșterea TVA se reflectă în prețul final, iar o treime este acoperită de lanțurile comerciale. Primele semnale arată o tendință similară, mai ales că unele magazine au anunțat că vor păstra prețurile sau vor face reduceri în perioada următoare”, a transmis Bogdan Chirițoiu.

Consiliul Concurenței va analiza datele colectate la finalul primei săptămâni din august, urmând ca procesarea acestora să dureze una-două săptămâni.

Primele concluzii sunt așteptate în a treia săptămână a lunii august. Comparațiile se vor face cu prețurile din iunie, înainte ca Guvernul să anunțe modificările. Chirițoiu a precizat că, deși unele produse sezoniere pot avea fluctuații naturale, la altele se poate face o comparație mai clară.

Noile măsuri fiscale, intrate în vigoare de la 1 august, prevăd creșterea cotei standard de TVA de la 19% la 21%, înlocuirea cotelor reduse de 5% și 9% cu una de 11%, precum și majorarea accizelor, parte din primul pachet de măsuri de austeritate al Guvernului Bolojan.

Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

Vasycool1976 02.08.2025, 19:20

Este momentul perfect pentru comercianții, pentru a justifica creșterea de preturi

Avatar comentarii

True_Blue 03.08.2025, 19:39

Pai toți jurnaliștii au scris ca vor creste, au calculat și cu cât, adică educatie financiară zero sau eforturi susținute pentru \"justificarea\" creșterilor de parca toate preturile ar fi făcute pe cost și niciunul pe piața.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.