Fata lovită de un autoturism al Ambasadei Rusiei n-a apucat să se bucure de pachetul de la mama sa | E încă la terapie intensivă
“Mădălina stătea la cămin, iar în ziua când s-a întâmplat accidentul îşi luase de la gară pachetul cu mâncare trimis de mama sa, l-a dus la cămin şi se ducea la mătuşa ei”, a povestit, pentru Obiectiv- Vocea Brăilei, Gabriela, o altă mătuşă a tinerei.
Tragedia e cu atât mai mare cu cât toţi cei care care o cunosc spun despre Mădălina că este foarte conştiincioasă, că şi-a dorit foarte mult să reuşească la facultate în Capitală şi a muncit enorm să ajungă acolo. Şi tocmai Bucureştiul era cât pe-aci să o oprească din drum. Acum, de pe patul de spital, tânăra luptă pentru viaţa ei.
“Starea pacientei s-a ameliorat. Nu are nevoie în prezent de intervenţie chirurgicală”, ne-a spus Florian Bică, purtător de cuvânt al Spitalului Bagdasar Arseni din Capitală.
Aseară, Ministerul Apărării Externe a cerut retragerea imunităţii diplomatului rus care a provocat accidentul rutier grav în urma căruia Mădălina a ajuns la spital în comă. Răspunsul Ambasadei Rusiei a fost unul negativ motivând că diplomatul circula cu viteză regulamentară şi nu consumase băuturi alcoolice.
 

«Nimeni nu e mai presus de lege»

Fata lovită de un autoturism al Ambasadei Rusiei n-a apucat să se bucure de pachetul de la mama sa | E încă la terapie intensivăPedelistul Alin Popoviciu (foto), secretarul Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor, cere statelor care au semnat Convenţia de la Geneva, care prevede ca diplomaţii să beneficieze de imunitate pe teritoriul ţării în care îşi desfăşoară misiunea, să revadă acel articol din tratat şi să permită autorităţilor statului respectiv să poată face investigaţiile necesare dacă reprezentanţii ambasadelor comit acte penale grave. “E revoltător cum un individ care omoară un om, cum a fost cazul Teo Peter, să scape nevinovat şi acum, când o tânără se zbate între viaţă şi moarte, acel om, care a lovit-o chiar pe trecerea de pietoni, să nu se supună nici măcar testului de alcoolemie. Nimeni nu e mai presus de lege, în această lume, deci nici măcar diplomaţii”, a spus Popoviciu.
Citeşte şi: O tânără de 19 ani, băgată în comă de un diplomat rus care a lovit-o cu maşina pe trecerea de pietoni | „Doamne! Ajută-mi fetiţa să se facă bine” EXCLUSIV! Vom asista la un nou caz Teo Peter. Veste şoc pentru şoferul rus care a băgat în comă o studentă .Un deputat cere să fie judecat în România

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Comunitatea din România care a fost distrusă de ruși. Zeci de mii de oameni au fost deportați, printre ei și gospodari iscusiți care au făcut case frumoase ce dăinuie și acum
FANATIK.RO
Comunitatea din România care a fost distrusă de ruși. Zeci de mii de oameni au fost deportați, printre ei și gospodari iscusiți care au făcut case frumoase ce dăinuie și acum
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI