Coșmarul Simonei a început în anul 2009, când avea 13 ani și trăia alături de părinți în localitatea Băcani. Atunci a fost violată de Ionel Bălan (foto), tatăl ei care a supus-o la perversiuni sexuale și la chinuri groaznice, notează vremeanoua.ro.

Femeia ucisă de fostul concubin în Vaslui a fost violată de tatăl ei

Ionel Bălan, vasluianul condamnat la închisoare pentru că și-a violat fiicele

Sătulă de umilințe, fata le-a povestit profesorilor de la școală despre coșmarul prin care a trecut atât ea, cât și sora ei mai mică, de doar 12 ani. Cadrele didactice au anunțat Poliția, iar Ionel Bălan a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, în 2013.

„A venit Satana la mine! Am făcut-o, dar nu am omorât pe nimeni”, a fost declarația individului care și-a violat fiicele, după ce a ajuns în spatele gratiilor.

După ce a fost abuzată sexual de tatăl ei, Simona a fugit în satul Ulea, comuna Bogdănești, în brațele lui Andrei Negruț, concubinul ei căruia i-a dăruit patru copii.

Cu timpul, bărbatul a devenit tot mai violent din cauza alcoolului, iar Simona a decis să-l părăsească pentru că era bătută aproape în fiecare zi. De peste un an, femeia locuia, împreună cu copiii ei, în casa mamei sale, în satul Unțești, și acolo trăia în concubinaj cu un alt bărbat.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Simona a decis să încredințeze unul dintre copiii pe care-i avea cu Andrei Negruț într-un centru de plasament. Asta a stârnit furia fostului concubin care a pus la cale un plan ca să răzbune.

Orbit de gelozie, Andrei Negruț e acuzat că și-a înjunghiat mortal fosta concubină cu două lovituri de cuțit, sub privirile copilului care și-a văzut mama murind.

Ambulanța sosită la fața locului a putut doar să constate decesul femeii, iar Poliția l-a reținut pe agresor pentru 24 de ore.  Cazul a fost preluat de procurorii criminaliști, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.

sursă foto:  vremeanoua.ro


Citește și #salvatipipera/ Mesajul lui Traian Mihu, primul IT-ist din Pipera, fost angajat la ICE Felix, pentru tineri: „Trebuie să tratezi lucrurile la serviciu ca în familie”


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI