Problemele reale ale sistemului energetic din România. Expert: „Electronii sunt indisciplinați. Nu ascultă de guvern”

Profesorul Kilyeni, care semnează studii necesare pentru obținerea avizelor de racordare la rețea, spune că România are proiecte aprobate pentru o putere instalată de 70.000 de MW, deși nu consumă nici 10.000. Din totalul autorizat, s-au construit până acum aproximativ 12%. 

Specialistul explică faptul că România a greșit închizând termocentrale într-un ritm accelerat, iar despre efectul reducerii consumului casnic asupra sistemului energetic național, expertul spune că este „frecție la picior de lemn”. 

Potrivit lui Ștefan Kilyeni, pentru deconectarea marilor consumatori de la rețea, în momentul în care producția nu poate fi mărită nu e nevoie de hotărâre de guvern, existând de zeci de ani protocoale pe baza cărora acest lucru se face automat. 

Liberalizarea completă a pieței energiei electrice, o sursă a problemelor

În anul 2019, din postura de cadru didactic la Departamentul de Electroenergetică al Universității Politehnica Timișoara și director al Centrului de Cercetări pentru Analiza şi Optimizarea Regimurilor Sistemelor Electroenergetice, Ștefan Kilyeni a primit din partea IEEE PES (Institute of Electrical and Electronics Engineers, Power & Energy Society) distincţia „IEEE PES Chapter Outstanding Engineer Award – 2019” pentru contribuţiile din domeniul modelării şi optimizării sistemelor electroenergetice.  

Cu o experiență de peste 50 de ani în domeniu, profesorul Kilyeni susține că una din cauzele problemelor actuale din sistemul energetic național este liberalizarea completă a pieței energiei electrice. 

„România nu era pregătită pentru liberalizarea completă, dar la presiuni exterioare, din rațiuni superioare, s-a realizat această liberalizare completă a pieței de energie”, explică Ștefan Kilyeni. 

Expertul a arătat că liberalizarea pieței a dus la situația în care „prețul dictează totul”. 

„S-a ajuns în situația în care băieții șmecheri, intermediarii dintre producție și consum, au contractat energie la anumite prețuri, au vândut la cu totul alte prețuri. Practic, nu a mai existat un control centralizat asupra producției și consumului. Din această cauză, sursele care produceau la un preț mai mare au fost dezavantajate. Înainte, era un preț pe un mix de energie. Astăzi, fiecare distribuitor comercializează la un anumit preț. Mixul general era mult mai potrivit pentru consumatori în general”, a declarat profesorul Kilyeni. 

„Asta este o greșeală, după părerea mea, foarte, foarte mare”

A doua mare problemă a României, susține Ștefan Kilyeni, este renunțarea la capacitățile clasice de producție, mai poluante, fără a pune nimic în loc. „Din păcate, s-a renunțat foarte rapid la acele capacități clasice de producție. Multe grupuri din acelea au fost retehnologizate, mai ales din punctul de vedere al poluării. În aceste condiții este extrem de dificil, chiar păgubos pentru România, să renunțe la aceste surse fără să existe surse permanente care să înlocuiască aceste capacități de producție”, a mai explicat specialistul. 

Profesorul Ștefan Kilyeni susține că cel mai elocvent exemplu în acest sens este al Poloniei, care a negociat ca termen de renunțare la producția de energie electrică pe bază de cărbune anul 2049. 

Cifrele arată că aproximativ 50% din energia electrică a Poloniei este produsă pe bază de cărbune, polonezii neavând deocamdată nicio centrală nucleară, prima fiind programată abia pentru 2036. Prin comparație, România acoperă din cărbune circa 14% din producție, deci de aproape patru ori mai puțin, dar și-a fixat termenul de renunțare cu 19 ani mai devreme.

Polonia nu refuză decarbonizarea, dar a adoptat, în iunie 2026, un plan care prevede scăderea cărbunelui la aproximativ 5% până în 2040 și închiderea treptată a minelor, cu compensații pentru mineri.

„Despre Donald Tusk nimeni nu poate spune că nu este european. Polonezii au spus foarte clar dacă urmăriți pozițiile lor din ultimii ani. «Este foarte bine, este foarte frumos să decarbonizăm, dar interesul Poloniei în acest moment nu este să renunțe imediat la toate aceste surse». Au o politică cu totul aparte și au avut curajul să spună aceste lucruri. Nu vreau să critic pe nimeni, dar se pare că la noi nu a existat niciun moment această poziție mai tranșantă, în favoarea situației reale din România. Asta este o greșeală, după părerea mea, foarte, foarte mare”, a mai declarat profesorul Kilyeni. 

Bulgarii s-au trezit cu doi ani mai repede

Specialistul în energetică a pus degetul și pe o altă problemă a sistemului energetic din România: lipsa capacităților de stocare a energiei produse de panouri fotovoltaice. În lipsa acestor capacități de stocare, energia care nu este consumată instant se poate pierde. 

România, explică profesorul, a înțeles foarte târziu nevoia de stocare: „Până acum doi ani, doi ani și ceva, nu exista niciun fel de încurajare a realizării instalațiilor de stocare a energiei”. 

Practic, la avizare, o baterie era tratată exact ca o centrală care produce curent. „Aceleași condiții erau puse la avizare de către Transelectrica, la fel ca pentru capacitățile de producere fotovoltaice și eoliene, ceea ce nu este corect”, a mai punctat Kilyeni. 

De când condițiile au fost relaxate, cererile pentru baterii au explodat, ajungându-se la avizarea unor capacități de stocare mai mari decât necesarul de consum al României. „În acest moment există capacități de stocare care sunt în curs de avizare sau au aviz tehnic de racordare. Cifra se apropie practic de 10.000 de megawați. Pe hârtie, evident, majoritatea”, constată expertul. 

Bulgaria este dată exemplu în aceste zile pentru că a înțeles mult mai repede decât România nevoia de stocare a energiei: „Bulgarii clar au dat drumul mai repede la stocări. Au recunoscut mai repede situația care va urma. E ca la șah. Un mare maestru prevede cu nu știu câte mutări înainte ce se va petrece”.

La noi, spune Kilyeni, calculul era la fel de simplu, dar nu s-a făcut: „Dacă ai pe hârtie atâta producție și știi care este consumul, atunci îți dai seama că tot ce se produce este suplimentar. Nu știu cum poți să vinzi totul pe piața asta liberă. Și atunci, pentru situațiile când ai nevoie, trebuie să stochezi. Este o chestiune foarte simplă”.

Avize pe hârtie pentru 70.000 de megawați producție și stocare de 10.000 

Tot pe hârtie, România poate produce cantități uriașe de energie electrică. „Consumul maxim al României, dacă privesc un an de zile, este în jur de 9.000 și ceva de megawați. La ora actuală este 6.000 și ceva, 7.000 și ceva. Știți pentru ce capacități s-au emis avize tehnice de racordare? Pentru 70.000 de megawați. Evident că acestea sunt cifre cu totul și cu totul ireale”, spune profesorul timișorean, potrivit căruia problema nu e că proiectele rămân neconstruite, ci că ocupă locul „și nu lasă loc pentru alții care le-ar realiza efectiv”.

Calculele profesorului Kilyeni arată că în primul val de investiții în energie regenerabilă (2012-2015), pe vremea certificatelor verzi, echipa lui a făcut studiile pentru zeci de proiecte în Banat. Din tot ce a primit aviz, spune profesorul, s-a realizat efectiv aproximativ 12%. În Oltenia, procentul a fost și mai mic: 8%.

În al doilea val, venit după 2021, numai echipa lui a făcut studii pentru circa 8.000 de megawați. Iar gradul de realizare efectivă, spune profesorul, „din păcate se cam menține”. Din proiectele mari din vestul țării, din jurul Aradului sau al Reșiței, „eu nu văd niciunul realizat încă”.

Profesorul explică și de unde vin proiectele care nu se construiesc niciodată: ele se fac birocratic „la cheie”, cu teren cumpărat și toate avizele obținute, apoi documentația completă se vinde mai departe, cu profit. 

„Nu există nicio urmă de ilegalitate în treaba asta, e economia de piață. Dar cei care îl cumpără să îl și facă, pentru că altfel le expiră avizul. La anumite proiecte foarte mari, unde expira avizul tehnic de racordare, s-a intervenit la nivel extrem de sus”, a declarat Kilyeni, fără să dea nume.

Aceste avize, obținute fără a fi realizat proiectul, au blocat până acum doi ani, mai spune profesorul, și cererile pentru capacități de stocare. De aceea, consideră Ștefan Kilyeni, decizia ca proiectele care nu au trecut la contract de racordare și la punere în funcțiune să rămână fără aviz este una bună. 

Trecerea dintr-o extremă în alta: „S-a sărit din nou peste cal”

Profesorul Kilyeni semnalează că reacția statului la inflația de hârtii a fost să urce brusc garanțiile cerute investitorilor. Efectul, spune expertul, este că acum există riscul să nu mai vină nimeni: „De la garanții foarte scăzute s-a trecut la garanții extrem de ridicate, practic nerealiste”. 

La o discuție de acum câteva săptămâni între Transelectrica, ANRE și investitori, la care a participat, lucrurile nu erau clare „nici măcar pentru Transelectrica și ANRE”, iar investitorii au spus-o direct: «Domnule, la prețurile astea nu putem risca să plătim milioane de euro și după aceea să mai pierdem și garanțiile». S-a sărit din nou peste cal”, a mai punctat profesorul Kilyeni. 

Soluția „Tarnița”, în faza de „studii peste studii”

O problemă care „ar putea să ne frigă”, avertizează expertul în energetică, este că liniile de transport al energiei electrice nu au fost modernizate la timp. Spre exemplu, zona de vest, de la Porțile de Fier la Reșița, Timișoara și Arad, ar fi trebuit trecută de la 220 de kilovolți la 400, lucru care nu s-a întâmplat: „Noi făceam calculele acum trei, patru ani și, pentru anul 2026, figura toată partea de vest trecută la 400 kV. Situația este cea pe care o vedeți”. 

Profesorul Kilyeni susține că un sistem energetic „care se respectă” trebuie să aibă o centrală cu pompaj, care ar permite ca atunci când există surplus de energie în rețea curentul să fie folosit pentru a pompa apa dintr-un lac inferior într-unul superior, iar când consumul de energie crește, apa să coboare prin turbine și să producă electricitate. 

România are un astfel de proiect, la Tarnița, dar de zeci de ani este în faza de „studii peste studii, investitorul ăla nu ne place, ăla ne place, și în continuare proiectul este mort”. Profesorul de la Timișoara a vizitat o astfel de centrală, cu o capacitate de 880 de megawați, în Slovacia. 

„Avem specialiști. E ultimul lucru de care România se poate plânge”

Ștefan Kilyeni scoate în evidență un capitol la care România stă foarte bine și care este pierdut din vedere de multe ori. „Ultimul lucru de care ne-am putea plânge în România este că nu avem specialiști. Avem”, spune ferm expertul timișorean. 

Kilyeni dă exemplul recent în care sistemul european s-a rupt în două din cauza unei defecțiuni din Croația. „La noi s-au supraîncărcat legăturile pe Porțile de Fier, Reșița, Timișoara, Arad și așa mai departe. S-a ținut sistemul bine, nu au fost probleme majore. Există în exploatare oameni pregătiți cu experiență și nu trebuie să le dăm noi sfaturi ce să facă. Dacă îi lăsăm pe ei să facă cum știu, e mai bine”, a mai declarat profesorul Kilyeni. 

Reducerea consumului casnic, „frecție la picior de lemn”

Când vine vorba de apelurile către populație de reducere a consumului casnic, profesorul Kilyeni se abține să nu râdă. Doar zâmbește: „Asta îmi aduce aminte de acea epocă în care se stingea lumina și când fiica mea învăța la lumânare”.

Ștefan Kilyeni susține că în perioada întreruperilor de curent din „epoca de aur”, consumul casnic reprezenta sub 10% din consumul total „și se umbla la acel sub 10%”. Profesorul spune că în prezent ponderea consumului casnic este cu puțin mai mare, iar în aceste condiții efectul unei reduceri a consumului casnic asupra sistemului energetic național este „frecție la picior de lemn”. 

Consumatorii casnici nu vor fi deconectați, a anunțat Ilie Bolojan. Marile companii pot fi obligate să renunțe la curent, în situații de criză.

Cât despre hotărârile de guvern privind deconectarea marilor consumatori, profesorul Kilyeni susține că mecanismul există de zeci de ani și funcționează automat, prin Transelectrica și Dispecerul Național, după protocoale prestabilite. 

„Planul ăsta există. A existat dintotdeauna. În momentul în care consumul crește și scade frecvența în sistem, crește producția. Dacă tu nu mai ai cum să crești producția, în momentul ăla deconectezi consumatorul. Pe vremuri erau descărcătoarele automate de sarcină. Când frecvența scădea sub o anumită limită, consumatorul era dat afară, într-o anumită ordine de prioritate, evident cu consumul casnic ultimul. Sunt scenarii, protocoale. Exact ca atunci când te operează medicul chirurg”, a explicat profesorul Kilyeni.

Expertul a mai arătat că în astfel de situații, în funcție de contractele existente, dacă operatorul nu reușește să asigure energia, pot opera penalizări. „Nu e chiar așa de simplu ca atunci când spui să stingi lumina acasă. Chestiunile astea sunt așa, mai mult să vedem că ne agităm, facem, dregem. Sunt niște lucruri care sunt, har Domnului, puse la punct”, a subliniat specialistul. 

„Electronii nu ascultă nici de guvern, nici de nimeni”

Profesorul Kilyeni a mai explicat că discuția despre „importăm din Ungaria” sau „luăm de la ucraineni” e, în mare parte, fără sens. Expertul a dat exemplul Ungariei, care, la ora discuției cu Libertatea, importa aproximativ 1.400 de megawați din Austria, Slovacia, Ucraina și România și exporta aproximativ 1.200 de megawați în Croația, Slovenia și Serbia. 

„Faptul că noi luăm de la ucraineni… Nu ai habar de unde vine… Nu înseamnă că vine de la ucraineni. Poate veni din Slovacia. Trebuie să vezi ansamblul rețelei. Atunci îți dai seama care este fluxul. Sistemul nu mai este centralizat. Este o rețea europeană. Electronii o iau pe unde vor ei, sunt indisciplinați. Nu ascultă nici de guvern, nici de nimeni”, a mai punctat expertul în energetică. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro