Femeia, care cobora din mijlocul de transport în comun, a trăit o adevărată spaimă după ce și-a prins mâna între ușile autobuzului, iar șoferul, neobservând-o, a pornit și a târât-o câțiva metri.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 10:00, în timp ce femeia cobora dintr-un autobuz în stația 5-40 de la Pescărie.

La locul accidentului a fost solicitat și un echipaj de la ambulanță, care să verifice dacă femeia este rănită și dacă are nevoie de îngrijiri de specialitate.

Din câte se pare, pacienta a suferit o contuzie la mâna care i-a fost prinsă între ușile mijlocului de transport în comun.

Femeia a refuzat însă să fie dusă la Unitatea de Primiri Urgențe și a preferat să meargă acasă.

În scurt timp, și-au făcut apariția și polițiștii de la Rutieră, care încearcă să afle cum a fost posibil neplăcutul eveniment. Cel mai probabil, oamenii legii vor deschide un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.