Un detectiv privat a supravegheat-o pe femeie

Angajata, reprezentant medical într-o companie farmaceutică, lucra la firmă din 2003 și avea un istoric profesional pozitiv, fiind premiată pentru performanță inclusiv în 2023. 

La sfârșitul anului 2023, femeia a suferit de o boală gravă a ficatului și a tractului biliar, care a necesitat o intervenție chirurgicală și o perioadă lungă de recuperare.

După o perioadă de concediu medical cauzată de o afecțiune serioasă, compania a început să-i conteste activitatea, în 2024.

Pentru a-și susține acuzațiile, angajatorul a apelat la un detectiv particular, care a monitorizat programul zilnic al femeii. 

Firma a susținut că aceasta ar fi petrecut mai puțin de 90 de minute pe zi în activități profesionale, invocând încălcarea bunei-credințe contractuale, indisciplină și productivitate scăzută.

În iunie 2024, compania a notificat angajata cu privire la concedierea disciplinară, susținând că nu își îndeplinea programul de lucru și că productivitatea sa scăzuse.

Instanța: nu există dovezi clare de abatere

Cazul a ajuns în instanță, iar Tribunalul Social, urmat de Înalta Curte de Justiție din Galicia, a stabilit că angajata și-a respectat programul de lucru, iar compania nu a putut demonstra că activitatea sa a fost insuficientă. Judecătorii au subliniat că:

  • nu au existat obiective clare de performanță care să fi fost încălcate;
  • nu s-a dovedit un prejudiciu economic adus companiei;
  • istoricul profesional al angajatei a fost constant pozitiv.

Despăgubiri de peste 118.000 de euro

Instanța a declarat concedierea abuzivă și a obligat compania să plătească 118.256,51 euro drept despăgubire. 

Decizia este considerată un precedent important, arătând că simple suspiciuni sau rapoarte de supraveghere nu sunt suficiente pentru a justifica o concediere disciplinară.

Hotărârea reprezintă un avertisment clar pentru angajatori: concedierile trebuie să fie proporționale, bine documentate și susținute de dovezi obiective, altfel pot avea consecințe financiare majore.

O altă femeie din Spania a fost concediată fiindcă a ajuns de mai multe ori mai devreme la serviciu.

Iar un angajat din Italia a fost dat afară de compania la care lucra pentru că a luat un rest de 1,6 euro de la automatul de cafea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.