Specialiștii consideră că mai mulți factori concură la această rată de fertilitate din ce în ce mai mică, iar viața stresantă, situația economică, vârsta din ce în ce mai înaintată la care femeile aleg să devină mame sunt cauze principale. “Când vorbim de infertilitate, vorbim despre viaţa intimă a unui cuplu. Cauzele infertilităţii sunt diferite: feminine, masculine, mixte sau necunoscute. Este necesar ca viitorii părinţi să facă analizele medicale înainte de a aduce un copil pe lume. Există infertilitate provocată de afectarea trompelor, de anovulaţie, din cauza endometriozei. De asemenea, inflamaţiile produse de gonoree, chlamidia, mycoplasma, HPV, etc. prezintă un risc crescut al infertilităţii”, este de părere psihologul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.
Studiile arată că rata fertilităţii scade în rândul femeilor obeze, celor cu afecţiuni tiroidiene, fumătoarelor, consumatoarelor de alcool, droguri, medicamente. Specialistul afirmă că există situaţii în care, deşi femeia este sănătoasă din punct de vedere fizic, cuplul întruneşte toate condiţiile pentru venirea copilului, femeia nu rămâne însărcinată.  La inseminarea in vitro, sarcina este respinsă de corp. “Întâlnim în această situaţie femeia care la modul inconştient, din punct de vedere psihologic, refuză să crească, este femeia care face regresie undeva în copilărie şi se comportă ca o fetiţă; iar o fetiţă nu poate fi mamă.Tot în această situaţie sunt femeile care au fost abuzate fizic și emoţional. Rata infertilităţii este crescută şi la femeile “amazoane”. În această situaţie sunt femeile care sunt mai bărbate decât bărbatul din viaţa lor. Infertilitatea din cauze psihoemoţionale are rezolvare în urma psihoterapiei individuale şi de cuplu”, adaugă  Maria Verdi.

VIDEO Marea greșeală făcută de Nicolae Ceaușescu în 1989. Ce a aflat cu 11 zile înainte să moară
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Marea greșeală făcută de Nicolae Ceaușescu în 1989. Ce a aflat cu 11 zile înainte să moară
Ce face acum cântăreața pentru care Băsescu a fugit de SPP. Interviu fără perdea, ce gest îi făcea fostul președinte
PARTENERI - PLAYTECH
Ce face acum cântăreața pentru care Băsescu a fugit de SPP. Interviu fără perdea, ce gest îi făcea fostul președinte
Horoscop 4 decembrie 2020. Gemenii au parte de o zi în care ar putea vedea puțin deformat anumite situații
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2020. Gemenii au parte de o zi în care ar putea vedea puțin deformat anumite situații
Medicamentul interzis persoanelor infectate cu coronavirus. Ce se poate întâmpla dacă îl iei
Știrileprotv.ro
Medicamentul interzis persoanelor infectate cu coronavirus. Ce se poate întâmpla dacă îl iei
VIDEO-ŞOC! O prezentatoare TV a rămas GOALĂ în faţa tuturor. Imaginile fac înconjurul lumii
Telekomsport
VIDEO-ŞOC! O prezentatoare TV a rămas GOALĂ în faţa tuturor. Imaginile fac înconjurul lumii