Fotografia a fost făcută de fotograful Dani Ursache și publicată, de asemenea, pe profilul Dany Photography. Acesta se afla în apropiere de Lacul Avrig, aflat la 2011 metri altitudine, în partea de vest a masivului Făgăraș.

Meteo Plus a explicat și despre ce fenomen meteo e vorba, după ce imaginea a strâns aproape 1.000 de reacții și peste 100 de redistribuiri. Efectul Gloria mai poartă numele de „Spectru montan” ori „Spectru Brocken” și este, practic, o iluzie optică, un fenomen meteorologic ce se poate produce în vârful unui munte sau al unui deal, în direcția opusă soarelui, având ca fundal de proiecție un nor cu vapori de apă sau ceața.

Dacă cercul luminos care înconjoară umbra este colorat ca un curcubeu, este vorba despre fenomenul denumit „Gloria”.

Spectrul Brocken își trage numele de la vârful cel mai mare al lanțului muntos german Harz, Brocken. Acolo a fost observat și descris științific prima dată de naturalistul Johann Silberschlag, în 1780.

Conditțile formării fenomenului se referă la refracția și dispersia luminii atunci când soarele, situat în spatele celui care observă, îi proiectează umbra pe un nor sau pe ceața situată mai jos decât pozitia acestuia, iar norul respectiv este format din picături de apă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.