- Detergenţii şi medicamentele. Se păstrează în dulăpioare încuiate sau amplasate atât de sus, încât copilul să nu poată ajunge la ele.
- Mobilierul. Mergând de-a buşilea sau alergând (când a mai crescut), copilul cade destul de des: dacă se loveşte de o mobilă cu muchii ascuţite, se poate răni serios, iar dacă trage de uşa ori de sertarul unei mobile instabile, se poate produce o tragedie! Ca să anihilezi pericolele, “lipeşte” laturile cu muchii ascuţite de perete sau de alte mobile, ori montează apărătoare de colţuri. Ai grijă ca şifonierul să aibă lăţimea de minimum 50 cm (greutatea îi dă stabilitate) sau să fie fixat în perete (cu şuruburi ori console). Cum eviţi ca micuţul să tragă de uşi ori de sertare? Folosind piese de mobilier cu uşi culisante pe şine, prinse în tavan şi în podea; la fel de sigure sunt uşile şi sertarele care au dispozitive de blocare. Şi încă ceva: renunţă la oglinzile montate pe uşi!
- Cablurile montate în casă trebuie fixate la nivelul tavanului sau pe lângă rama uşilor; dacă “traversează” podeaua, există riscul serios ca bebe să se împiedice în ele; pe de altă parte, cablurile nefolosite trebuie depozitate într- un loc sigur, unde copilul nu are acces (lucru valabil pentru orice obiect ce se poate înfăşura, strânge, răsuci – corzi, frânghii etc.).
- Ferestrele şi balconul. Atâta timp cât copilul e destul de scund ca să nu se poată cocoţa pe pervazul geamului şi să rişte să cadă afară, teoretic nu ar fi în pericol. Dar ai luat în calcul curenţii de aer care pot face să se trântească geamurile? Şi cioburile care ar rezulta? Iar în cazul unui balcon “închis”spre exterior, cu bare, trebuie să verifici dacă cel mic s-ar putea strecura printre două bare.
- Cutiile cu nasturi sau bijuterii. Atâtea lucruri minuscule, eventual şi strălucitoare, pe care le poate aspira sau înghiţi! La fel de periculoase sunt şi cutiile cu şuruburi, piuliţe etc.
- Cuţitele, aragazul, gresia alunecoasă intră în categoria pericolelor din bucătărie, completată de alte obiecte cu care se poate înţepa (furculiţe, scobitori, ţepuşe pentru frigărui etc.), dar şi de chibrituri, de flacăra aragazului şi de uşa fierbinte a cuptorului. Soluţiile salvatoare sunt: tacâmuri şi chibrituri “securizate” în sertare la care nu ajunge cel mic; un aragaz (ceva mai scump, ce-i drept) dotat cu un cuptor a cărui uşă nu se încinge şi multă vigilenţă!
Prizele
… trebuie să fie prevăzute cu nişte capace speciale, care acoperă orificiile şi care se blochează. Este cel mai sigur mod de a împiedica un copil mic să bage degetele în priză şi de a evita, astfel, un accident foarte grav.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c5a5b07777070a6c934b14f9531dbe64.jpg)
Viva.ro
Nemachiată, cu părul alb, în pantaloni sport, văduva lui Sergiu Nicolaescu a intrat în atenția tuturor după ultima apariție pe străzile din Capitală. Surpriză! Alături DE CINE a apărut
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a1eda9fea34295421687e3ecfbd6892e.jpg)
Unica.ro
Fenomenal! Mirabela Grădinaru a pus în umbră cele mai influente femei ale planetei la Ankara! A creat o adevărată frenezie pe internet cu o apariția sa. Detaliul care a stârnit admirația tuturor!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9e1af2bbd2cecb2f47aef2017806895.jpg)
Elle.ro
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_eddefd9a12adbdb7760317ae4875f127.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Wow! Mara Bănică, fix ca o leoaică în direct! A dat afară din emisiune o cântăreață! Ce a scos-o din minți? ”Vă rog să mi-o scoateți din direct! Niciodată în viața mea nu pot s..
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e181f003b879b5c0f622b0eff71cb956.jpg)
Avantaje.ro
Abia acum s-a aflat! 😮Fosta iubită a lui Dan Bittman, Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai lui, este singura persoană din România care...
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f00d4b7a7610413491ee53eb75d92e3d.jpg)
Tvmania.ro
„Palatul din Popești Leordeni”! Cum arată casa de vis a Irinei și a lui Răzvan Fodor: 7 camere, o baie ca-n filme, grădină și o poveste incredibilă în spate
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_43c03bdaaa6780804f67572fb6e278ce.png)
Adevarul.ro
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4cc2649570f6426b46af0994f3a4d5df.jpg)
Fanatik.ro
Celebra actriță din Deadpool, apariție inedită în lojă la un mare meci de la Cupa Mondială 2026. ”O experiență pe care n-o voi uita”
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
Financiarul.ro
Detaliul de pe factura la curent pe care mulți români nu îl verifică. Poate face diferența la final de lună
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_aa4291b2d21663f97fd1258d96681c54.jpg)
Elle.ro
Livia Eftimie, prima reacție după ce Spike a făcut declarații controversate despre relația lor și divorțul ei de Cătălin Bordea: „E viața mea, am trăit-o. Știu…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
Viva.ro
Dragi români, a venit anunțul la care nimeni, dar nimeni nu se mai gândea acum! Ce veste a dat Claudiu Manda
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6f37ddb7a1b3ee53fb44eb58998532b8.jpg)
TVMania.ro
„De la fetița fără petreceri, la diva din Capri!” Scrisoarea emoționantă scrisă de Ramona Olaru la 37 de ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2cc7adb51d905b5bb7dcd7b7722cb7f3.jpg)
ObservatorNews.ro
Ea este alpinista care a murit în munţii Bucegi, după ce a căzut de la 10 metri. Antonia era medic dentist
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_88cddbd6573dc13a0e32132b7b5eea43.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Breaking grav, știre în curs de desfășurare // Șoc în România! Cine e, de fapt, bărbatul care a murit fulgerător în parcarea #BeachPlease // Ce moarte cumplită... Cel puțin înfiorător ce-a putut păți..
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_bc5654278b0800713f7becd87e7c4a4e.jpg)
Mediafax.ro
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
StirileKanalD.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f68dfc0db50b0852ed7db2232bf26c4b.jpg)
Wowbiz.ro
Ea este alpinista care și-a pierdut viața în tragedia din Bucegi. Antonia, medic stomatolog din București, a murit după o cădere de aproximativ 10 metri
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2f50f2f98e3fe05cc67e7e779e36de93.jpg)
Wowbiz.ro
„Nu vreau să-i mai pronunț numele”. Cristina Pucean, mesaj cu subînțeles pentru Bogdan de la Ploiești: „Să-i dea Dumnezeu după suflet”
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_0792ba0e9cbdfd2490aa40734a194e63.png)
Redactia.ro
Simona Halep, primul mesaj după apariția alături de Dorin Mateiu la Wimbledon. Ce a transmis fosta tenismenă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5788c3ca00d2d6384a86ac469067ac13.jpg)
KanalD.ro
O femeie din Buzău și-a pierdut viața după ce s-a sufocat cu o bucată de covrig. Tragedia a avut loc sub privirile soțului
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
ZiaruldeIasi.ro
Proiectul imobiliar pregătit lângă Lidl Moara de Foc este scos la vânzare. Dezvoltatorul este asociat în piață cu un alt proiect de anvergură
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_8ee5d6c1fcbd9aba3d5b6bcd132bd50a.jpg)
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, la Supercupa României. Fanii pot bea bere pe stadion la Universitatea Craiova – U Cluj? Anunț oficial
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_143a7339b4b563b514400be790f5e730.webp)
Spotmedia.ro
Misterul istoric din spatele poveștii „Moana”: De ce au pornit polinezienii spre est după 1.700 de ani de izolare
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3c7752a1d47fbc96e23a4a753d63e90d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9e4e1854aaf61fabca5ba97e1c126804.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/alexandru-muraru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-hubert-thuma--fotografii-inquam-photos--octav-ganea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/geanina-ilie-si-fiul-ei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/adrian-stefanescu-si-victoria-raileanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ae900123ce25896590d62b530a5b8997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8cb02c182583cf38da3729242cd3b2d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/podul-de-flori-18.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-mitus-sedinta-csat-11-martie-7-e1783855038905.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/borgo-batone.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/loc-vacanta-romania-100-lei-zi-maluri-dunare-dolj-dublare-numar-sezlonfuri-e1783853119906.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/kayakoy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oras-europa-salzburg-austria-interzice-turisti-vara-masina-centru-istoric-amenzi-soferi-e1783848616261.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/barbat-maini-ridicat-luna-noua.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-12-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/otet-de-orez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-rucsac-asteapta-bagaj-cala-banda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lista-bagaj-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/muncitor-roman-mort-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/sute-ba-chiar-mii-de-permise-romanesti-gasite-intr-o-groapa-de-gunoi-din-republica-moldova-langa-mii-de-tuburi-de-perfuzie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pepeni-dabuleni-in-piata-obor-16-scaled.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/poza-1-2-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pink-floyd-the-wall-profimedia-0560345991-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/receptie-summit-nato-2026-profimedia-1115102646.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pensionari-casa-de-pensii-id248657-inquam-photos-pana-tudor-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viorel-pasca--foto-id285056-inquam-photos-george-calin-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.