Propunerea va face ca Noua Zeelandă, unul dintre cei mai mari exportatori agricoli, să fie prima țară din lume unde fermierii vor plăti pentru emisiile turmelor lor, conform Ministerului Mediului din această țară.

Noua Zeelandă, țară cu o populație de 5 milioane de oameni, are aproximativ 10 milioane de vite și 26 de milioane de oi. Adică sunt două vite și cinci oi pe cap de locuitor. Neozeelandezii sunt și mari amatori ai acestor cărnuri, cu un consum anual de 10,6 kilograme de vită și 3,7 kg de oaie pe cap de locuitor. 

Prin comparație, un român consumă doar 5,4 kilograme de carne de vită și 2,6 kg de oaie în fiecare an, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. 

Această plăcere culinară însă are efecte asupra încălzirii globale, spun specialiștii. La nivel mondial, animalele de fermă ar fi responsabile pentru 14% din emisiile de carbon. 

Aproape jumătate din emisiile de gaze cu efect de seră ale Noii Zeelande provin din agricultură, în principal metan. Anterior, emisiile din domeniul agricol au fost exceptate din schema privind tranzacționarea emisiilor, ceea ce a dus la criticarea angajamentului guvernului de a opri încălzirea globală.

Plata, din 2025

Conform planului, fermierii vor începe să plătească pentru emisii începând din anul 2025. Propunerea include și stimulente pentru fermierii care reduc emisiile prin folosirea aditivilor, în vreme ce fermele care au păduri ar putea compensa pentru poluarea produsă. 

Banii obținuți din schemă vor fi folosiți pentru cercetare, dezvoltare și servicii de consultanță pentru fermieri.

Propunerea are potențialul de a fi cea mai mare modificare ce privește sectorul zootehnic de la eliminarea subvențiilor agricole din anii 80, a afirmat Susan Kilsby, economist specializat în agricultură la ANZ Bank. O decizie finală este așteptată în luna decembrie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.