Stanley Green, 61 de ani, un ornitologist pensionar din Kemsley, Kent, Anglia, a descoperit că un obiect metalic păstrat de 10 ani era o bombă germană. Identificat cu AI, explozibilul a necesitat o intervenție de urgență, a relatat The Mirror.
Un bunic din Kemsley a fost șocat să afle că obiectul metalic pe care îl păstra de 10 ani în veranda sa era, de fapt, o bombă incendiară germană.
Stanley Green a descoperit obiectul în timpul unei sesiuni de detectare a metalelor, însă abia recent a aflat natura periculoasă a acestuia cu ajutorul inteligenței artificiale.
Stanley a găsit obiectul cu o lungime de 15 centimetri în urmă cu un deceniu, dar l-a uitat pe un raft din verandă după ce a suferit un atac de cord.
Abia pe 7 septembrie, din curiozitate, a folosit aplicația Google Lens pentru a identifica obiectul.
Nu știam că era o bombă. Mă gândeam să o topesc pentru plumb, așa că mă bucur că am verificat înainte”, a declarat Stanley.
Aplicația de inteligență artificială a identificat obiectul ca fiind o bombă incendiară germană și a emis un „avertisment critic” de a nu o atinge și de a suna imediat la serviciile de urgență.
Stanley și familia sa au contactat poliția, care a sosit la fața locului în aproximativ 30 de minute.
„Polițiștii au privit obiectul și au ieșit imediat afară. Am fost evacuați din casă - eu, soția mea, fiul nostru și un vecin”, a adăugat Stanley.
Vecinii au fost și ei surprinși de desfășurarea de forțe. Nyasha a povestit că întoarcerea sa de la poștă a coincis cu sosirea armatei.
„Când a sosit duba cu inscripția «bomb disposal», am realizat gravitatea situației”, a spus aceasta.
Bomba a fost transportată de echipa de geniu a Regimentului 11 de Eliminare a Dispozitivelor Explozive la doar câteva minute distanță, în apropiere de Bramblefield Lane, unde a fost detonată în siguranță.
Un alt vecin a declarat că „am auzit două explozii. A doua a fost foarte puternică. A fost o experiență ciudată”.
Iar Marni Cockwell, o altă vecină, a completat: „Mi-a spus că a găsit o bombă, iar eu am râs, crezând că glumește. Dar când au venit polițiștii să ne evacueze, am realizat că era serios. E înfricoșător să te gândești că am trăit alături de așa ceva atât de mult timp fără să știm”.