Fiica unui bărbat decedat la Piatra Neamț: "Sora mea mi-a răspuns: arde! Zic: arde de nerăbdare? Nu, zice ea, arde spitalul"
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
A doua zi după incendiul care a făcut 10 victime la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, rudele celor care au pierit în salonul ATI cuprins de flăcări au fost chemate să-și identifice morții. O sarcină cumplită, îngreunată și mai mult de faptul că focul a mistuit corpuri și chipuri.
Cuprins:
Carmen şi-a pierdut ultimul părinte în viaţă în incendiul din secţia ATI a SJU Piatra Neamţ. Tatăl ei, Clement Irimia, mergea pe 87 de ani, “dar avea o stare fizică bună, a unui om cu zece ani mai tânăr”, spune fiica lui.
“Ultima oară l-am văzut în septembrie, pe 19 septembrie”, îşi aminteşte Carmen, care trăieşte de mulţi ani în Grecia. Copiii ei, în schimb, studiază în România, la Târgu Mureş.
“Venisem în ţară şi am stat trei zile la Piatra Neamţ. Am ieşit cu tata şi cu sora mea, care e medic, la o terasă, lângă ştrand. Tata a insistat să dea el masa. Era bucuros că suntem iar împreună, toţi trei. Nu se mai întâmplase asta de doi ani, de când a murit mama. Şi-atunci, pe 19 septembrie, a fost ultima oară când l-am văzut pe tata în carne şi oase. Ne-am luat rămas-bun. Eu m-am întors în Grecia”.
Câteva zile mai târziu, Clement Irimia, infectat cu noul coronavirus, era internat la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ. Fiica lui cea mare povesteşte că a ţinut permanent legătura cu spitalul şi cu sora ei, pentru a afla veşti despre părintele bolnav.
Pe WhatsApp am vorbit ultima oară cu tata. Ţin minte că m-a întrebat: Voi sunteţi bine? Astea au fost ultimele cuvinte pe care mi le-a spus.Carmen, fiica lui Clement Irimia:
O pauză lungă la telefon. Femeia răscoleşte în memorie cum răscolesc valurile nisipul, descoperind resturile unor animale marine: “Voi… sunteţi bine? Asta mi-a zis. Azi am stat şi am privit lumânările. Dacă încerc să mă mişc, parcă sunt o fantomă”.
Sora mea spune că ea nu poate aprinde lumânări pentru tata, că i se pare ironic să aprinzi lumânare pentru cineva care a murit ars. Carmen, fiica lui Clement Irimia:
“Mă îngrozeşte că tata a simţit totul”
Starea lui Clement Irimia se stabilizase, în ultimele două zile, înaintea incendiului.
“Era stabil, ăsta e un semn bun. Tata ar fi trecut această încercare, sunt convinsă. Sâmbătă (n.r. - 14 noiembrie) am sunat la spital, la ora 18.03. Asistenta cu care am vorbit mi-a spus că tata a deschis ochii şi că reacţionează, e conştient, înţelege ce se petrece în jur. Era uşor sedat, pentru a suporta tuburile. Am rugat-o pe asistentă să-i transmită tatei că îl iubesc. Nu ştiu dacă a mai apucat să-i spună”.
La o oră şi ceva, după ce discutase cu asistenta, Carmen a sunat-o pe sora ei, Mihaela, care locuieşte în apropierea SJU Piatra Neamţ.
Eram veselă, îi tot dădeam înainte că tata e mai bine, că a deschis ochii şi sora mea mi-a răspuns: arde! Zic: arde de nerăbdare? Nu, zice ea, arde spitalul. Carmen:
Mihaela a alergat până la clădirea SJU şi a privit, laolaltă cu alţi oameni, cum pompierii se zbat să stingă focul izbucnit la etajul al doilea. “Era liniştită, oarecum, ştia că tata se află la etajul al treilea. Nu ne spusese nimeni că a fost mutat”. Abia după incendiu, Mihaela a găsit numele tatălui ei printre numele pacienţilor din salonul ars.
“Thriller, nu găsesc alt cuvânt, film de groază… Numai acolo vezi aşa ceva. Să-l duci la spital pe omul drag, sperând că el va fi îngrijit acolo, cât se poate de bine, iar omul drag să fie prăjit…”, continuă Carmen.
Mânia şi durerea se înnoadă în vocea ei. “Cel mai mult mă îngrozeşte că tata a ştiut, a înţeles ce se petrece până în ultima clipă. A fost ars de viu. A simţit totul”.
Imagini de groază la identificarea rudelor. “Nu poate fi pus în sicriu”
A doua zi după incendiu, duminică, sora lui Carmen a fost chemată la morga spitalului nemţean, pentru a efectua recunoaşterea cadavrului.
“Erau corpurile întinse într-o cameră… Din zece, doar două victime puteau fi recunoscute. Pentru celelalte opt, va fi efectuată analiza ADN-ului, pentru o siguranţă de sută la sută. Surorii mele i-au fost prelevate probe pentru testul genetic”, precizează Carmen.
Se adună, respirând adânc, pentru a putea continua relatarea. “Pe tata l-au găsit cu o mână ridicată la cap, a încercat probabil să se apere de flăcări. Tubul care-i fusese introdus în plămâni s-a topit în el. Capul era carbonizat, chipul, de nerecunoscut. Pe restul corpului, era ars mai puţin, dar carnea s-a sfărâmat, de parcă ar fi fiert. Nu poate fi pus în sicriu”.
Mihaelei i s-a comunicat, la morgă, că-şi va primi părintele “împachetat în doi saci, conform procedurilor”. Pentru a-l putea înmormânta, autorităţile îi vor elibera un certificat constatator de deces.
“Ne vom constitui parte civilă în proces. Cei care sunt responsabili trebuie să dea socoteală”
Carmen se străduieşte să-şi imagineze ultimele clipe ale tatălui ei, dar imaginaţia refuză monstruosul şi gândul se opreşte înainte ca icoana copilăriei să devină scrum.
La picioarele femeii stă câinele, care a simţit că stăpâna trece prin clipe de cumpănă. “Tremur. Dacă voi vedea că nu mă simt bine, voi merge să stau la nişte prieteni. Voi căuta consiliere la un psiholog”.
Încă de pe acum, Carmen a luat o hotărâre.
Şi eu, şi sora mea ne vom constitui parte civilă în procesul care va urma anchetei. Nu pentru despăgubiri, cât pentru a cere ca vinovaţii să fie judecaţi. Toţi cei care sunt responsabili pentru moartea tatălui meu şi celorlalţi oameni din salon trebuie să dea socoteală.Fiica lui Clement Irimia:
Fiicele lui Clement Irimia se aşteaptă la o lungă bătălie pentru aflarea adevărului, găsirea şi pedepsirea vinovaţilor, însă “Voi duce asta până la capăt, oricât ar fi de greu. Noi suntem luptătoare, ca tata”.
În câteva rânduri, Carmen, care e de formaţie matematiciană, a vrut să se întoarcă în România. “Dar de fiecare dată, constatam că lucrurile tot nu funcţionează aici, mă supăram şi plecam înapoi”. Într-un fel sfâşietor, Carmen şi-a pierdut tatăl în incendiul din secţia ATI, dar şi-a recăpătat patria.
Pentru că ţara e locul unde-ţi găseşti lupta sau, în termenii tragediei greceşti, locul unde lupta te găseşte pe tine.
