Potrivit anchetatorilor, apartamentul de pe bulevardul Dragalina din Timişoara, unde a avut loc crima, aparţine părinţilor băiatului în vârstă de 23 de ani, student la Facultatea de Medicină din Timişoara, precum şi la Facultatea de Teologie. Acesta locuia aici cu sora lui şi cu o verişoară, părinţii fiind din localitatea Pojejena, judeţul Caraş-Severin.

Vineri după-amiază, el s-a dus cu iubita lui, tânăra de 21 de ani, studentă la Medicină, în apartament. Fata i-a spus că vrea să se despartă de el, iar cei doi au început să se certe.

La un moment dat, tânărul a luat un cuţit de bucătărie şi a început să o atace pe iubita sa.

Anchetatorii spun că i-a aplicat 27 sau 28 de lovituri de cuţit în zona gâtului şi alte trei în abdomen. Fata s-a luptat pentru viaţa sa, atacatorul având pe obrazul drept o zgârietură, în momentul în care a fost ridicat de poliţişti.

După ce a observat că tânăra nu mai respiră, i-a luat trupul şi i l-a pus pe pat, iar părul i l-a aşezat în jurul gâtului, pentru a ascunde urmele de cuţit, apoi s-a deplasat la locuinţa părinţilor din localitatea Pojejena, judeţul Caraş-Severin.

Trupul fetei a fost descoperit de sora agresorului care venise la apartamentul în care locuia, împreună cu verişoara sa. Ea a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a chema poliţiştii.

Anchetatorii au descoperit cine e principalul suspect. L-au ridicat pe tânăr și l-au dus la audieri.

Sâmbătă el a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de omor, iar în cursul aceleiaşi zile magistraţii de la Tribunalul Timiş au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (19)
Avatar comentarii

CetateanIndignat 25.03.2024, 16:16

Condamnat pe viata, orice altă condamnare ar fi prea blândă!

Avatar comentarii

floflo796 25.03.2024, 16:28

Normal aceeasi soartă ar trebuii sa aibă și criminalul

Avatar comentarii

MistyDo49 25.03.2024, 17:19

Sadismul ar trebui pedepsit drastic!

Vezi toate comentariile (19)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.