În articolul „Dacă ești fost șef în ANAF și în CFR, poți să iei, fără să dai statului niciun ban, terenul bazei feroviare din Snagov, valorând zeci de milioane de euro?”, Libertatea a scris că firma care a câștigat licitația doar pentru clădiri – Simart Arhitecture S.A – a primit ulterior drept de folosință pentru întregul teren de 20 de hectare. Informația este eronată. Într-un drept la replică adresat redacției, miercuri, 25 mai, firma arată că a obținut drept de superficie doar pe terenul aflat sub construcții, respectiv 28.000 de metri pătrați, aproape 3 hectare. 

Informația că e vorba doar de 3 hectare a fost confirmată ulterior și de administratorul judiciar care a organizat licitația și a intabulat terenul.

Cerem scuze pentru eroare, firmei Simart Arhitecture, instituțiilor publice vizate de articol și publicului. În articolul publicat, Libertatea arăta modul în care firma Simart Arhitecture a obținut dreptul de superficie pentru care CFR SA, proprietarul din acte, a depus plângere penală la Parchetul Tribunalului Ilfov. Plângerea penală rămâne, afacerea e vizată în continuare de reclamații ale statului, dar suprafața despre care vorbim e mult mai mică. În ce constă cazul?

Vechi complex de stat, ajuns în posesia unui om cu funcții

Totul a plecat de la un articol publicat, vineri, 20 mai, de publicația Club Feroviar, care a scris că Simart Arhitecture a obținut întregul teren în suprafață de 205.146,55 de metri pătrați, din care 28.000 de metri pătrați aflați sub clădirile achiziționate la licitația din 29 martie 2021.

CFR a transmis, vineri, 21 mai, un drept la replică către publicația citată în care arăta că a fost înștiințată de faptul că asupra terenului există o „sarcină” în favoarea Societății Feroviare de Turism S.A. (SFT), societate falimentară aflată în administrarea unui cabinet de insolvență, care deținea clădirile și care a intabulat un drept de superficie, adică de folosire pe 99 de ani asupra terenului. CFR nu precizează suprafața. 

Trei scenarii pentru viitorul războiului din Ucraina și de ce crede Washingtonul că prezentul este „sumbru”
Recomandări
Trei scenarii pentru viitorul războiului din Ucraina și de ce crede Washingtonul că prezentul este „sumbru”

Extrasul de carte funciară

Libertatea a obținut un extras de carte funciară care atestă faptul că CFR este proprietarul celor 20 de hectare și care menționează intabularea succesivă a dreptului de superficie pentru SFT S.A. și, apoi, Simart Arhitecture. În cartea funciară nu este specificată suprafața pentru care a fost obținut dreptul de folosință. 

Coroborat cu faptul că CFR nu a precizat suprafața exactă pentru care a fost intabulat acest drept, jurnaliștii Libertatea au considerat că plângerea penală vizează întreaga suprafață. A fost o eroare pe care nimeni dintre instituțiile contactate nu a corectat-o. Pentru că nu au răspuns. 

Libertatea a transmis întrebări către toate părțile implicate: CFR S.A., administratorul financiar care a realizat licitația și firma care a câștigat. Nu a fost primit niciun răspuns până la publicarea articolului.

Simart vine cu precizări

Miercuri, 25 martie, Simart Arhitecture a transmis redacției răspunsul la întrebări și solicitarea de a publica un drept la replică în care arată că a primit drept de folosință doar pe terenul aflat sub clădiri.

Raportată la poliție de tatăl ei, pentru că ar fi criticat războiul. La cererea Kremlinului, Rusia revine la denunțurile de tip sovietic
Recomandări
Raportată la poliție de tatăl ei, pentru că ar fi criticat războiul. La cererea Kremlinului, Rusia revine la denunțurile de tip sovietic

Informația a fost confirmată, în aceeași zi, și de administratorul financiar Gabriel Iorgulescu. „Dreptul de superficie a fost intabulat, cu respectarea prevederilor legale, doar pentru terenul aflat sub construcțiile achiziționate în cadrul licitației, respectiv 28.658 de metri pătrați”, a declarat Iorgulescu pentru Libertatea.

Dreptul de folosință a terenului a fost transferat gratuit, în timp ce Compania Feroviară a arătat într-o adresă către firma câștigătoare, aflată în posesia Libertatea, că este de acord cu transferul dreptului de superficie, dar „cu titlu oneros”, adică contra cost. De unde și plângerea penală ulterioară.

Libertatea cere scuze pentru inducerea în eroare neintenționată a cititorilor. Nu e vina site-ului citat, nici a firmei că n-a răspuns, e dreptul ei să răspundă sau nu, noi am greșit în procesul de verificare. Publicăm integral dreptul la replică transmis de Simart Arhitecture. Însă, pentru că situația este foarte interesantă pentru banii publici, vom continua să urmărim subiectul bazei Astoria din Snagov.  

Ministrul Mediului face apel la populație să folosească apa potabilă doar pentru consum. „70% din suprafața României e afectată de secetă”
Recomandări
Ministrul Mediului face apel la populație să folosească apa potabilă doar pentru consum. „70% din suprafața României e afectată de secetă”

Drept la replică din partea Simart Arhitecture

„Vă solicităm un drept la replică prin care să publicați secvențialitatea exactă a procedurii prin care am dobândit bunul Astoria Snagov. Vă atașăm documentul care prezintă secvențialitatea procedurii prin care SIMART ARHITECTURE SA a achiziționat la licitație Complex Astoria Snagov, pe care vă rugăm să îl publicați, precum și notificarea prin care vă solicitam să opriți orice comunicare neverificată cu noi, care ne poate aduce prejudicii.

Afirmațiile din cadrul articolului dumneavoastră sunt defăimătoare pentru societate, sunt neadevărate și nu au fundament în documente. Toate legăturile între societate și alte persoane în cadrul procedurii de dobândire a bunului nu au niciun fundament. – Simart Arhitecture:

Etapele procedurii pentru dobândirea bunului Astoria Snagov

  • La data de 09.03.2021 am găsit în ziarul BURSA un anunț de valorificare prin licitație publică a bunului Complex Astoria Snagov.  
  • La data de 23.03.2021 am participat la licitația publică având ca obiect printre altele vânzarea Complexului turistic Astoria Snagov organizată de CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ IORGULESCU GABRIEL, practician în insolventa. SIMART ARHITECTURE SA a fost desemnat câștigător al bunului Complex turistic Astoria Snagov la prețul de 5.124.847,90 lei, ocazie cu care s-a încheiat p-v de licitație nr. 54 din 23.03.2021. 
  • La data de 22.06.2021, după plata integrală a prețului, s-a încheiat Procesul-verbal de adjudecare nr. 118 din 22.06.2021.  
  • Deoarece pentru pregătirea semnării contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică era nevoie de certificat fiscal și extras de carte funciară, SIMART ARHITECTURE SA a solicitat lichidatorului îndeplinirea tuturor formalităților necesare pentru înscrierea bunurilor adjudecate la Direcția de impozite și taxe locale și intabularea bunurilor la Cartea funciară. 
  • Prin încheierea nr. 427389 din 22.09.2022 au fost intabulate clădirile ce au făcut obiectul licitației în baza sentinței civile nr. 1606/18.06.1992 și Procesului-verbal nr. 88/20.04.1993, împreună cu un drept de superficie pe terenul de sub acestea în baza art. 693 alin 3 Cod civil si a art. 92 alin (3) din Regulamentul ODG nr. 700/2014. 
  • După realizarea acestor operațiuni și îndeplinirea condițiilor de semnare a contractului de vânzare-cumpărare, la data de 13.01.2022 a fost semnat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 54 din 13.01.2022 autentificat de BNP Silvana Brîndușa Trofin și Nicoleta Chirpisizu, ce a avut ca obiect bunurile (Complex Turistic Astoria Snagov) conform procesului-verbal de adjudecare și prin care s-a transmis mai departe și dreptul de superficie pe terenul de sub acestea, contract ce a fost și intabulat în cartea funciară”. 
Urmărește-ne pe Google News
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia...
Radu a investit 30.000 de euro în 58 de stupi, doar că vremea capricioasă i-a dat afacerea peste cap: "Am cheltuit undeva la 9.000 de lei doar pe motorină"
Observatornews.ro
Radu a investit 30.000 de euro în 58 de stupi, doar că vremea capricioasă i-a dat afacerea peste cap: "Am cheltuit undeva la 9.000 de lei doar pe motorină"
Horoscop 7 iulie 2022. Capricornii ar putea observa, într-un moment de inspirație, că dreptatea nu este de partea lor
HOROSCOP
Horoscop 7 iulie 2022. Capricornii ar putea observa, într-un moment de inspirație, că dreptatea nu este de partea lor
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
Știrileprotv.ro
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
VIDEO | Cum arată Adrian Mititelu după aproape doi ani de închisoare: ”Am stat 20 de luni nevinovat”
Orangesport.ro
VIDEO | Cum arată Adrian Mititelu după aproape doi ani de închisoare: ”Am stat 20 de luni nevinovat”
Cum arată în cifre starea de sănătate a românilor și ce soluții avem la îndemână pentru a le îmbunătăți?
PUBLICITATE
Cum arată în cifre starea de sănătate a românilor și ce soluții avem la îndemână pentru a le îmbunătăți?
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii