Premierul Florin Cîţu a declarat, în privinţa celui de-al doilea dosar din SUA, deschis în urma unei datorii neplătite de 6.698,73 de dolari de pe un card de credit deschis la Maryland National Bank, că este vorba despre o decizie de respingere a unei sentinţe civile, despre care nu a fost informat niciodată, informează News.ro.
Florin Cîţu a susţinut că s-a informat, după ce a apărut în spaţiul public că mai are un dosar în SUA.
„Este o decizie de respingere a unei sentinţe civile, despre care nu am fost informat niciodată. S-a întâmplat în 2009, eram foarte uşor de găsit pentru oricine dorea să mă găsească în 2009 dacă era ceva. Realitatea juridică este că acel dosar a fost respins de instanţa din Statele Unite, iar eu am încredere în justiţia din Statele unite. Repet, acel claim a fost respins de instanţa americană”, a declarat Florin Cîţu.
Florin Cîțu s-a ales cu un al doilea dosar în SUA, după ce a rămas cu datorii neplătite de aproape 7.000 de dolari la plecarea din SUA, iar banca americană la care a rămas dator și-a vândut creanțele către firma de recuperare Clarke Jordan Financial LC, care a deschis proces civil.
Firma de recuperare i-a cerut lui Florin Cîțu, într-un proces civil, peste 9.755,27 de dolari pentru că nu și-ar fi respectat angajamentele semnate.