Utilajele grele intră pe șantierul din Ștefan cel Mare de la 1 octombrie: Ce urmează la noul stadion Dinamo

Comentează
Machetă cu noul stadion Dinamo

Proiectul noului Complex Sportiv Dinamo din București trece în faza de execuție efectivă. Compania Națională de Investiții (CNI) și Ministerul Dezvoltării au anunțat că utilajele grele vor intra pe șantierul din Șoseaua Ștefan cel Mare de la 1 octombrie, unde vor începe săpăturile adânci și turnarea piloților forați pentru noua arenă de 26.217 locuri.

Se reiau lucrările la noul stadion Dinamo

Echipele de intervenție reiau demolările structurilor rămase și pregătesc terenul pentru noul complex multifuncțional, ce va include terenul de fotbal, săli de antrenament și un muzeu al clubului. Lucrările de demolare a stadionului Dinamo au început încă din ianuarie 2026.

De câteva luni, demolările au fost oprite la tribuna oficială. Lucrările vor fi reluate de joi, 1 octombrie, după ce au fost acceptate soluțiile tehnice cerute de constructor.

„Lucrările pe șantierul din Șoseaua Ștefan cel Mare vor începe pe 1 octombrie. După finalizarea adaptărilor tehnice necesare privind soluția de fundare și corelarea lucrărilor pentru arena multifuncțională cu lucrările de utilități din zonă, proiectul intră în etapa de execuție efectivă a infrastructurii”, a transmis CNI, într-un comunicat.

Ce urmează pe șantier?

Constructorii urmează, astfel, să finalizeze faza a II-a de demolare a structurilor vechi rămase pe amplasament.

Apoi, vor intra utilajelor grele pentru realizarea săpăturilor adânci și a piloților forați și vor începe lucrările de infrastructură, cu o soluție mixtă de fundare: „indirectă, pe piloți, în zona arenei, și directă, în zona construcțiilor perimetrale”, potrivit sursei citate.

Conducerea CS Dinamo explică ce s-a schimbat la proiect

Ionuț Popa, președintele Clubului Sportiv (CS) Dinamo, a confirmat pentru GSP.ro că lucrările la stadion vor fi reluate de la 1 octombrie.

„S-a schimbat și s-a acceptat soluția tehnică cu privire la partea de structură. Asta era chestia. Ei voiau să schimbe soluția tehnică la fundație, din pereți mulați în piloți. Erau generate niște costuri suplimentare și trebuiau actualizate”, a precizat Ionuț Popa.

El a mai precizat că termenul de finalizare a rămas același, în anul 2029. „Constructorul a zis că, indiferent de cât timp a trecut, termenul de finalizare nu se prelungește. Rămâne același”, a adăugat Popa.

Noua arenă multifuncțională va avea 26.217 de locuri, iar costurile estimate se ridică la aproximativ 117 milioane de euro.

„Va reuni, într-un complex modern, terenul de fotbal, săli de antrenament pentru disciplinele de performanță ale CS Dinamo, spații de cazare, muzeul clubului și zone administrative”, precizează CNI.

Lucrările vor fi realizate de consorţiul format din BOG’Art, ACI Cluj SA, Dico & Ţigănas Birou de Proiectare şi UTI Construction and Facility Management SRL, având un termen de execuţie de 25 de luni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, cunoscut pentru gama sa variată de produse accesibile, de la jucării și articole de papetărie până la decorațiuni și gustări, își anunță intrarea pe piața din România în 2027.
18:11
Un retailer danez cu peste 1.100 de magazine intră în România în 2027. Plan de extindere cu 87 de magazine
Aeroportul Băneasa - Aurel Vlaicu
16:26
Persoanele cu mobilitate redusă pot intra fără tichet în parcările aeroporturilor Otopeni și Băneasa. Cum funcționează sistemul
MONDEN
Actorul Alexandru Ion | sursa foto: Instagram
19:07
Actorul care tocmai a semnat contractul cu PRO TV apare în această toamnă la Antena 1: „Mă bucur că au văzut potențial”
Mona Segall la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
18:02
Probleme la Asia Express 2026: „12 oameni erau pe perfuzii în același timp”. Ce a spus Mona Segall
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:09
Sorin Grindeanu anunță că PSD va evalua Guvernul Luca Niculescu după 6 luni. Indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități, printre priorități
Claudiu Manda, Sorin Grindeanu și Marian Neacșu sunt îmbrăcați la fel cu costume și cravată în timp ce dau o declarație la Palatul Cotroceni.
Analiză
19:06
Harta puterii PSD în Guvernul Niculescu. Gruparea sudului face legea. Ardealul și Moldova, puse la colț
Ultimele știri
20:12
Familia tânărului ucis de un tigru în Marea Britanie îi roagă pe oameni să nu mai distribuie clipul, după ce Donald Trump l-a postat pe rețeaua sa de socializare
20:03
Reacția lui Dominic Fritz după ce PSD a anunțat că intră cu 11 miniștri în Guvernul Luca Niculescu
19:59
Sens unic pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, timp de două luni. Cum se va circula în zona Pipera și care este ruta ocolitoare
19:52
Operațiunea „Vivaldi”: Armata ucraineană a eliberat 16 localități în regiunea Donețk
TRENDING
14:08
Un profesor din Timișoara a câștigat 575.000 de lei din meditații într-un singur an
11:02
Cu cât vinde Romsilva lemnul de foc în 2026: Peste 2 milioane de metri cubi puși la dispoziția populației
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
11:49
Timotei Stuparu, fost senator PSD și președinte de Consiliu Județean, a fost ucis pe o trecere de pietoni
Foto: Buturuga Mică
17:16
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
16:42
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
16:02
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
15:24
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
Cuplu senior fericit plimbându-se cu bicicleta în aer liber, zâmbind
15:04
Obiceiul la îndemână care te-ar putea ajuta să trăiești mai mult și mai sănătos
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Pâine pe rafturile unui magazin
15:16
Denumirea de „pâine”, schimbată în magazine de un proiect de lege: ce se întâmplă cu produsele de panificație cu zahăr, semințe sau aditivi
Romarm SA și cele 15 filiale ale sale vor fi reorganizate într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului. Foto: Facebook / Defense Romania
15:10
Reorganizare masivă la Romarm: Ministrul Economiei, Irineu Darău, anunță transformarea companiei și a celor 15 filiale într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului
Castelul Peleș
15:05
Concurs pentru ocuparea postului de manager al Muzeului Peleș, după ce Narcis Ion a demisionat în contextul scandalului fraudei cu bilete. Cine poate participa la examen
Un bărbat care numără banii primiți. Pe imagine scrie DIrecția Națională Anticorupție
14:56
Șefii de la Permise Ilfov au fost filmați de procurorii DNA când numărau banii primiți din șpăgi
inteligenta-artificiala
12:13
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice