Focul Piaf

Marion Cotillard da totul in rolul cantaretei Edith Piaf din ‘La vie en rose’ – unul din cele mai emotionante filme biografice vazute in ultimul timp! Piaf era o mana de femeie, cu o voce ca un vulcan. Atunci cand incepea sa cante nu puteai sa nu te minunezi cum de putea sa iasa o voce atat de puternica dintr-un trup asa mic. ‘Non, je ne regrette rien’ n-a fost doar un slagar care a infruntat timpurile: era insusi epitaful lui Piaf, rapusa de o viata plina de excese la 47 de ani (arata de 74!)? Prezentat in deschiderea Festivalului de la Berlin de anul acesta, filmul lui Olivier Dahan a impresionat publicul, dar a impartit critica si nu a obtinut, pana la urma, nici un premiu. Pacat: Cotillard, macar ea, l-ar fi meritat – a fost de departe cea mai buna actrita de la Berlinala! Nu doar ca s-a supus cu stoicism sedintelor istovitoare de machiaj pentru a semana cu Piaf, dar a reusit sa preia toate miscarile acelui corp chinuit si s-o ‘reinvie’ pe cantareata cu un talent care impun admiratia. Filmul este unul clasic, desi viata lui Piaf nu e povestita ca la carte de la A la Z: incepe aproape de final, se-ntoarce in copilaria cantaretei (dusa de colo-colo, ca o valiza, de o mama alcoolica si un tata circar de strada, ce-o lasa intr-o casa de toleranta, unde a invatat – da, chiar acolo! – rugaciunea si a simtit caldura unui camin), apoi curge cumva linear inspre sfarsit, cu cateva intoarceri in momente semnificative. Exista unul tulburator – atunci cand afla de moartea iubitului sau Marcel Cerdan, pe care chiar ea il chemase sa vina cat mai grabnic la New York – pus in scena cu brio de Dahan: Piaf se trezeste dimineata, Marcel e alaturi de ea in pat, dar nu e decat un vis in care apropiatii sai se codesc sa-i dea vestea accidentului de avion? Toate interpretarile sunt superlative, dar Cotillard arde pur si simplu. Nu o ratati!

Alex Leo
Serban Critic de film

Urmărește-ne pe Google News