Despre cei doi se spune de mai bine de doi ani că ar forma un cuplu, lucru care nu a fost confirmat în mod oficial de nimeni până acum, chiar dacă Simona Halep și Dorin Mateiu au fost văzuți de mai multe ori împreună.

„Suntem cunoștințe, asta pot să spun. Și-a luat apartament la Rahmaninov, ne știm de acolo. O relație amoroasă, de cuplu? Doamne ferește, exclus așa ceva! Eu am invitat-o în oraș. De ce? Pentru că am vrut să vorbim. Ne-am întâlnit de mai multe ori în acel complex și am considerat că putem discuta despre multe lucruri. Nu neapărat de afaceri, dar nici despre ce se scrie acolo. E o tâmpenie, o prostie, dar, în fine, așa a apărut”, afirma Dorin Mateiu în anul 2024 despre apropierile dintre el și Simona Halep.

Iată că timpul a trecut, cei doi au mai fost surprinși împreună, iar junaliștii de la ProSport afirmă că Stere Halep, tatăl fostei sportive, nu este deloc de acord cu relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu.

Milionarul român este cu 25 de ani mai mare decât fosta sportivă, iar diferența aceasta de vârstă ar fi primul motiv pentru care Stere Halep nu dorește să își vadă fiica alături de cel supranumit „Regele mezelurilor din Transilvania”.

În vârstă de 58 de ani, Dorin Mateiu este cu doar șase ani mai mic decât Stere Halep, lucru care pare că îl deranjează pe tatăl Simonei Halep, care și-ar fi dorit ca fiica lui să aibă un iubit mult mai tânăr.

Dorin MateiuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Sursa citată mai notează că familia Halep provine dintr-o ramură a aromânilor cunoscută sub denumirea de cipani, care sunt considerați cei mai conservatori din comunitate, având tradiții și reguli de familie stricte.

Dorin Mateiu nu este machedon, astfel că acesta ar fi cel de-al doilea motiv pentru care Stere Halep nu își dorește ca fiica lui să aibă o relație cu milionarul român. Și, mai mult decât atât, se spune că în comunitatea din care face parte Simona Halep, care acum are 34 de ani, femeile ar trebui să își găsească marea iubire până la vârsta de 30 de ani și să facă nuntă.

Recent, Toni Iuruc, fostul soț al Simonei Halep, a fost întrebat și el ce părere are despre presupusa relație a fostei sportive, însă acesta nu a vrut să comenteze pe marginea subiectului.

„Sunt plecat din țară, sunt pe barcă. Să fie sănătoasă, Doamne ajută! Le doresc numai bine! Eu sunt plecat din țară și nici nu știu ce se întâmplă. Am pus punct”, a afirmat Toni Iuruc pentru Cancan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.