Julian Assange e inamicul
public numărul
unu al SUA după ce a publicat pe site-ul WikiLeaks documente
secrete, sensibile
diplomaţiei americane.
Astfel, el este omul momentului şi publicaţiile au relatat pe larg despre cazul lui. Julian a fost arestat,
marţi, la Londra, Anglia, fiind acuzat de viol în Suedia. Cotidianul
britanic The Independent
a scris ieri că la baza arestării sale stă gelozia a două femei din Suedia care au aflat că amândouă au făcut sex cu el, în luna august, în timpul şederii acestuia în ţara lor. Cele două au depus
plângere la poliţie,
formulând acuzaţii
de “viol, constrângere
şi sex pe nepregătite”
(n.r. – sex neprotejat). Una dintre
femei, Anna Ardin, susţine că a petrecut o seară romantică cu Assange şi că, în timpul
actului sexual, prezervativul s-a rupt, acuzându-l pe australian
că l-ar fi distrus în mod intenţionat.
Pe de altă parte, Sofia
Wilén, cealaltă suedeză,
a declarat că Julian ar fi făcut sex neprotejat cu ea, când ea dormea, acuzându-l de viol.
Încătuşat din interese politice
Assange a negat acuzaţiile aduse, declarând
că, în spatele arestării sale, ar fi, de fapt, interese politice. Mai mult, publicaţia americană
Raw Story
susţine că Anna Ardin,
una dintre suedeze,
ar fi lucrat, în trecut, cu un grup anticomunist
din Cuba, ce are legături şi este finanţat de Agenţia Centrală de Informaţii
(CIA) din SUA. Totodată,
cotidianul Belfast
Telegraph a relatat
că arestarea lui Assange
i-a bucurat pe americani, Robert Gates, ministrul apărării
din SUA, calificând-
o drept “o veste
bună”. Presa internaţională
mai scrie că ziarul New York
Times ar putea chiar să fie anchetat pentru
încălcarea legii spionajului în cazul WikiLeaks. Altfel, serviciul de plată online PayPal a recunoscut
că a blocat
contul WikiLeaks
în urma intervenţiei
Departamentului
de Stat din SUA, mai multe site-uri de profil fiind
apoi atacate de către simpatizanţii lui Assange.
Washingtonul îl vrea în SUA
Ziarul Belfast Telegraph susţine, citând o sursă diplomatică, faptul că între oficialii Suediei şi cei ai SUA au avut loc deja discuţii informale privind posibilitatea ca Julian Assange să fie trimis în SUA. Însă Suedia a spus că fondatorul WikiLeaks va fi extrădat numai atunci când SUA va formula acuzaţii împotriva lui.