Fondurile publice pentru urgenţe, privatizate peste noapte, fără dezbatere publică!

Comentează
Arhiva foto

În momentul apariției în Monitorul Oficial, în Ordonanța pe sănătate a Guvernului Orban a apărut și sistemul de urgență, deși el nu a fost discutat public

Astăzi a intrat în vigoare ordonanţa de urgenţă care modifică legea sănătăţii. Textul final al legii vine cu surprize esenţiale.

Tot accesul la fonduri în Sănătatea românească este liberalizat. Orice furnizor de servicii medicale, de stat sau privat sau rodul unui parteneriat public-privat, poate să acceseze în acelaşi mod fondurile din sănătate, indiferent că vorbim de serviciile medicale decontate normal prin Casă sau de fondurile speciale pentru programele naţionale de sănătate. Inclusiv urgenţele medicale se deschid privatizării.

Nu este o privatizare absolută a Sănătăţii, căci CNAS deţine în continuare monopolul pe asigurările de sănătate, fiind în fapt singurul plătitor pentru servicii. Dar în afară de asta, sănătatea s-a privatizat, sub mandatul lui Victor Costache.

Un element important asupra căruia Libertatea a atras atenţia în ultimele săptămâni era ca accesarea de către privaţi a fondurilor din programele naţionale de sănătate să nu vină cu costuri suplimentare pentru pacienţii din aceste programe. Din fericire, textul actual al ordonanţei interzice privaţilor să ceară coplată la programele naţionale.

Aceasta este o victorie esenţială a conversaţiei din spaţiul public care a dus la modificarea draftului iniţial de proiect.

Rămâne însă de văzut ce va însemna în practică intrarea privaţilor pe programele naţionale şi cum se vor calcula preţurile reale ale serviciilor.

În plus, noul OUG amână cu un an posibilitatea ca privaţii să ceară “coplată” la absolut orice - de la 1 aprilie 2020 la 1 aprilie 2021. Asta înseamnă că nici pentru celelalte tratamente şi investigaţii decontate de CNAS, furnizorii medicali privaţi nu vor putea încasa sume suplimentare, cel puţin până la 1 aprilie 2021. Vorbim de operaţiile, analizele, consultaţiile decontate de CNAS.

Privaţilor le rămâne însă, la nivelul spitalelor şi clinicilor, pârghia taxei hoteliere, prin care s-au acoperit şi până acum diferenţele uriaşe dintre ce plăteşte Casa şi tariful de la care un serviciu medical e profitabil pentru spitalul privat.

Fondurile publice rezervate urgenţelor se deschid furnizorilor privaţi profit sau non-profit. Această măsură nu a beneficiat nicio secundă de dezbatere şi transparenţă. A apărut pur şi simplu peste noapte în lege.

Spitalele private vor putea organiza servicii de urgenţă în care costurile pentru fiecare pacient vor fi decontate la fel ca pentru pacienţii ce ajung în sistemul public.

Ceea ce continuă să nu rezolve ordonanţa, altfel cât se poate de radicală, a guvernului Orban este marea problemă a medicilor influenţi care lucrează şi la stat, şi la privat. Ba uneori conduc secţii de spital, şi la stat, şi la privat. Dar era foarte greu de crezut că în mandatul lui Victor Costache se va face lumină pe această speţă, din moment ce şi ministrul îşi împarte timpul între misiunea lui la stat - de ministru al Sănătăţii - şi cea din privat - de chirurg cardiovascular.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
MONDEN
Andreea Popescu
10:08
Câte kilograme are Andreea Popescu după ce a renunțat la injecțiile pentru slăbit
Reacția Adrianei Bahmuțeanu după ce bunurile lui Silviu Prigoană au ajuns să fie vândute într-un târg de vechituri
09:43
Adriana Bahmuțeannu, prima reacție după ce bunurile lui Silviu Prigoană au ajuns să fie vândute într-un târg de vechituri: „Nu mai aparțin nimănui”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
11:04
Culiță Sterp și-a surprins fanii: „Se mărește familia noastră”. Cum au reacționat internauții la anunțul despre Geta, sora artistului
11:00
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
10:45
Gina Pistol dă cărțile pe față! Cum gestionează certurile cu Smiley: „Sunt foarte impulsivă”
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Trei tineri au planificat cu Gemini o ascensiune pe un munte de peste 4.300 de metri şi au rămas blocați pe vârful Muntelui Shasta, California. Sursă foto: Getty Images
10:17
Trei tineri au planificat cu Gemini o ascensiune pe un munte de peste 4.300 de metri şi au rămas blocați acolo: „Ne-am bazat prea mult pe AI”
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10:00
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală