Pielea fosilizată a dinozaurului era foarte bine conservată

„Dinozaurul cu țepi” a fost descoperit, recent, în China de o echipă internațională de paleontologi, un animal din genul Iguanodon, care până acum nu prezenta aceste caracteristici speciale, potrivit publicației franceze Le Figaro. Paleontologul belgian Pascal Godefroit, specialist în dinozauri și familiarizat cu săpăturile arheologice din China, a fost informat, acum trei ani, despre descoperirea unui nou specimen în nord-estul țării.

Era vorba de un dinozaur tânăr de 245 cm, care a trăit acum 125 de milioane de ani și a cărui piele fosilizată era incredibil de bine conservată.

„Aceste structuri sunt rareori fosilizate, deoarece sunt țesuturi în mare parte moi”, a precizat Ninon Robin, cercetătoare la Centrul Național de Cercetare Științifică (CNRS) din Franța și paleontolog la laboratorul de geostiințe al Universității din Rennes, care a participat la analiza țepilor.

Țepii aveau, probabil, rolul de a descuraja prădătorii

Studiul publicat în revista Nature Ecology & Evolution subliniază că spinii erau formați din țesut cornos și s-au păstrat în mod excepțional, până la nivelul nucleilor individuali ai keratinocitelor (celulele care alcătuiesc epiderma).

Țepii aveau probabil rolul de a descuraja prădătorii să îi mănânce, făcând animalul mai greu de înghițit, sugerează studiul. În același timp, aceștia jucau și un rol în reglarea temperaturii sau a percepției senzoriale.

Cum exemplarul descoperit în China este unul tânăr, cercetătorii subliniază totuși că „rămâne de stabilit dacă acești spini erau prezenți și la indivizii adulți”. Exemplarul a fost botezat „Haolong dongi”, în omagiu adus paleontologului chinez Dong Zhiming, decedat în 2024 și considerat unul dintre pionierii paleontologiei în China.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.