La Târgu Secuiesc a fost inaugurat oficial unul dintre cele mai frumoase patinoare artificiale din Europa, acesta fiind cel mai modern patinoar la ora actuală din țară. Evenimentul de inaugurare a oferit, scrie transilvanianews.com, o bună ocazie de a organiza demonstrații de hochei și patinaj, meciuri de hochei amicale, concerte și disco pe gheață.

În cadrul galei care a avut loc sâmbătă seara, primarul municipiului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor, a schițat istoria construirii patinoarului, amintind că lucrările au fost demarate acum 12 ani ca urmare a deciziei curajoase a fostului primar, Torok Sandor și a consiliului local de atunci, fără de care astăzi acest pationoar nu ar fi existat.

Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și Ioana Bran, ministrul Tineretului si Sporturilor, și-au exprimat bucuria de a fi prezenți la acest eveniment și au felicitat conducerea municipiului pentru realizarea acestei facilități sportive moderne care stă în slujba oamenilor, a comunității, subliniind totodată importanța sportului.

La evenimentul de inaugurare oficială au participat, notează Agerpres, și campionii de patinaj artistic ai Clubului Sportiv Școlar Miercurea Ciuc, precum și tinerele talente ale patinajului artistic din Târgu Secuiesc.

Construirea patinoarului artificial din Târgu Secuiesc a fost începută în anul 2006, în vecinătatea sălii sportive, în anul 2009 lucrările fiind sistate din lipsă de fonduri. Lucrările de construire au fost reluate în luna ianuarie 2016 și, în sfârșit, în data de 21 decembrie anul trecut, publicul și sportivii din oraș au putut lua în folosință cel mai modern patinoar acoperit al țării.

Acest obiectiv sportiv a fost construit conform cerințelor Federației Române de Hochei pe Gheață și poate găzdui competiții internaționale. Este dotat cu cea mai modernă tehnologie, ceea ce asigură posibilitatea ca patinoarul să funcționeze tot anul, dacă există cerință. Tribuna are o capacitate de 550 de locuri, suprafața terenului de joc fiind de 1745 metri pătrați. Patinoarul artificial este un edificiu cu o suprafață d 5220 metri pătrați, are trei etaje și cuprinde vestiare moderne, un cabinet medical, o cantină, spații de depozitare, precum și o sală de conferințe.

Între timp, scandalul patinoarului din Parcul Romniceanu continuă, iar refacerea patinoarului Mihai Flamaropol este estimată să se încheie în 2019.


Citește și: The Economist scrie că Liviu Dragnea conduce din umbră România. ”Puterea nu este mereu la cine te aștepți în Europa

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.