Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au audiat mai multe ore pe Ovidiu Puţura, iar în noaptea de marţi spre miercuri au emis pe numele acestuia ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând să ceară instanţei arestarea preventivă pentru 30 de zile, informează Mediafax.
Ovidiu Puţura, judecător la Tribunalul Bistriţa, în prezent director la Direcţia contencios din Ministerul Justiţiei, a fost dus marţi dimineaţă la Direcţia Naţională Anticorupţie, de ofiţeri de poliţie, după ce pe numele lui a fost emis un mandat de aducere. Procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă lui Ovidiu Puţura că este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă. Anchetatorii au făcut şi percheziţii la locuinţa lui Puţura.
În acelaşi dosar, trei judecătoare din Bistriţa-Năsăud au fost ridicate de procurori, fiind duse la DNA pentru a fi audiate, întrucât ar fi vizate de acuzaţiile de corupţie verificate în cauză.
Potrivit procurorilor, în luna noiembrie 2014, Ovidiu Puţura i-ar fi promis judecătoarei Corina Iacob, de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, că, din funcţia pe care urma să o exercite în Ministerul de Justiţie sau printr-un funcţionar de legătură ce îi poate influenţa pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va face demersuri astfel încât fiul magistratului să promoveze examenul pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul din TRECUTUL Ginei Pistol care a făcut-o să PLÂNGĂ la nuntă! Moment critic de faţă cu toată lumea
Playtech.ro
Bărbatul din TRECUTUL Ginei Pistol care a făcut-o să PLÂNGĂ la nuntă! Moment critic de faţă cu toată lumea
Tatăl Ginei Pistol, apariție surpriză la nunta vedetei! Ce s-a întâmplat cu bărbatul, după ce și-a refăcut viața cu o altă femeie decât mama prezentatoarei
Viva.ro
Tatăl Ginei Pistol, apariție surpriză la nunta vedetei! Ce s-a întâmplat cu bărbatul, după ce și-a refăcut viața cu o altă femeie decât mama prezentatoarei
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
PUBLICITATE
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
Umilit de Dana Budeanu, Maurice Munteanu a făcut-o praf din câteva vorbe: ”Nu cunosc personajul”
FANATIK.RO
Umilit de Dana Budeanu, Maurice Munteanu a făcut-o praf din câteva vorbe: ”Nu cunosc personajul”
Universitățile încep să verifice dacă studenții folosesc AI pentru lucrări. Ce pățesc cei care nu respectă regulile
Știrileprotv.ro
Universitățile încep să verifice dacă studenții folosesc AI pentru lucrări. Ce pățesc cei care nu respectă regulile
Cod portocaliu şi galben de vijelii şi grindină în mai multe judeţe din ţară. Zonele vizate de avertizare
Observatornews.ro
Cod portocaliu şi galben de vijelii şi grindină în mai multe judeţe din ţară. Zonele vizate de avertizare
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Horoscopul lunii iunie 2023. Gemenii și Leii, favoriții astrelor. Probleme pe toate planurile pentru Pești
Unica.ro
Horoscopul lunii iunie 2023. Gemenii și Leii, favoriții astrelor. Probleme pe toate planurile pentru Pești
Horoscop 30 mai 2023. Peștii au idei noi și interesante despre cum să-și facă viața mai frumoasă și acestea sunt o sursă de bucurie
HOROSCOP
Horoscop 30 mai 2023. Peștii au idei noi și interesante despre cum să-și facă viața mai frumoasă și acestea sunt o sursă de bucurie