Editorial de Alice Năstase Buciuta. Fostele iubiri, acre amintiri

Tragem cu ochiul pe fereastra din zidul facebookului în căscioarele tuturor foștilor noștri iubiți, șefi, colegi sau prieteni, dornici să știm ce mai fac, cum mai arată, dacă au copii frumoși și mașini șmechere, dacă par fericiți cu adevărat sau rânjesc acolo, în poză, de dragul like-urilor sau din dorința de a stârni invidii cu fericirea lor măsluită. Ne începem orice conversație sau dialog punând întrebări despre trecut și, ascultând răspunsurile prefabricate, uităm să fim atenți la omul care se află în fața noastră în prezent. De fapt, nici nu-l ascultăm, fiindcă noi știam dinainte cum este, fiindcă am auzit, cândva, mai demult, o părere…

Când ne îndrăgostim, vrem să aflăm totul despre fosta sau fostul pe locul căruia ne-am instalat. „Spune-mi orice, te iubesc, vreau să știu totul despre tine!”, ne pisicim, mieros. Și, după ce ascultăm perpelindu-ne poveștile de mai înainte, la prima ceartă folosim tot ce-am aflat: lasă că și cu aia dinainte tot așa făceai…

Iar dacă totuși reușim să facem un pact cu noi înșine și să ne strunim să nu ne mai pese de ce-a fost cândva, ne trezim că ne ia gura pe dinainte și spunem exact prostiile alea de care mintea noastră cultivată s-o fi dezbărat, dar apucăturile, ba. Deși nu vrem, ne iese pe gură taman ce ni s-a spus nouă în copilărie: „Ești băiat, nu plânge!”, „Tu ești mic, să taci!”, „Ești murdar ca un țigan” sau „Să vezi ce bătaie iei”, anihilând cu o expresie prostească tot ce-am îndesat în noi în zeci de ani de școală.

Și pasămite, după ultimele cercetări, ne vin prin gene nu doar lucrurile trăite sau auzite în trecut, ci și acelea din viețile strămoșilor noștri, care ne-au pricopsit și cu fricile, aiurelile, viciile sau neputințele lor, cocoșându-ne și mai mult sub poverile venite dinspre alaltăieri spre azi. Cum să fim fericiți trăind clipa de-acum?! Ușor de zis, imposibil de făcut…

Circulă pe rețelele de socializare un citat atribuit lui Coco Chanel care spune: „Nu sunt geloasă dacă îmi văd fostul iubit cu altă femeie. Mama m-a învățat să dau jucăriile mele vechi copiilor mai puțin norocoși”. Dar eu cred că butada are succes tocmai fiindcă trăim atât de mult în trecut, încât avem nevoie de câte-o minciună simpatică la umbra căreia să ne mai răcorim demnitatea, așa cum a făcut și Coco Chanel sau o altă femeie ca ea (sau ca mine) care, știind că doar prezentul ne face fericiți, n-a putut, totuși, să nu mai tragă cu ochiul spre fostele iubiri și să bombăne nițel.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE